Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat duminică la summitul liderilor europeni privind Ucraina, organizat premierul britanic, Keir Starmer. După terminarea discuțiilor, Bolojan a susținut o declarație de presă în care a prezentat principalele decizii luate în urma discuțiilor de la Londra.
Se va lucra la un plan comun, astfel încât garanțiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a țărilor europene, dar să se bazeze și pe un sprijin pe care SUA l-ar putea asigura, a spus Bolojan.
El a anunțat și că s-a convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie adoptate decizii în acest sens.
Iată principalele declarații făcute de Ilie Bolojan:
- În afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere s-au convenit câteva aspecte: menținerea sprijinului militar și financiar pentru Ucraina, până la realizarea unui armistițiu și pregătirea țărilor europene pentru ca acestea să își asume o povară mai mare pentru pacea în Europa. În acest sens se va avea în vedere creșterea cheltuielilor pentru apărare în perioada următoare.
- De asemenea, s-a convenit că garanțiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea SUA. Aceste garanții de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră.
- În acest sens, în continuarea parteneriatului transatlantic se va lucra la un plan comun, astfel încât garanțiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a țărilor europene, dar să se bazeze și pe un sprijin pe care SUA l-ar putea asigura.
- De asemenea, pentru încheierea unui armistițiu cât mai repede, reluarea dialogului dintre SUA și Ucraina ar contribui la închiderea cât mai rapidă a conflictului și la încetarea focului.
- Țările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie adoptate decizii în acest sens.
Ce s-a stabilit la Summitul de la Londra
Lideri europeni, dar și din Ucraina, Turcia și Canada, precum și șefi ai UE și NATO au participat, duminică, la un summit organizat de premierul Keir Starmer la Londra. Scopul summitului a fost de a face să avanseze acțiunile privind securitatea și susținerea Ucrainei în războiul cu Rusia.
„Suntem la o răscruce a istoriei. Acesta nu este momentul pentru mai multe discuții, este timpul să acționăm și să ne unim în jurul unui nou plan pentru o pace justă și durabilă”, a spus premierul britanic Keir Starmer, la finalul summitului care a avut loc la Londra.
Liderii prezenți la summit au convenit asupra a patru principii pentru acest plan:
- menținerea fluxului de ajutor militar către Ucraina cât timp războiul este în desfășurare și intensificarea presiunii economice asupra Rusiei.
- orice pace durabilă trebuie să garanteze suveranitatea și securitatea Ucrainei, iar Ucraina trebuie să fie parte la orice negocieri de pace.
- în eventualitatea unui acord de pace, liderii europeni vor avea ca obiectiv descurajarea oricărei viitoare invazii rusești în Ucraina.
- crearea unei „coaliții a celor dispuși” pentru a apăra Ucraina și a garanta pacea în țară.
Acest plan va fi apoi discutat cu Statele Unite „și va fi pus în aplicare împreună”, a mai spus Starmer, subliniind că „Europa trebuie să ducă greul”, dar acordul are nevoie de sprijinul SUA.