Fostul candidat la Preşedinţia României Călin Georgescu, inculpat de Parchetul ICCJ pentru mai multe acuzaţii, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Procurorii i-au impus mai multe interdicții, printre care aceea de a nu părăsi țara fără încuviințarea autorităților judiciare, informează G4Media.
- Călin Georgescu este urmărit penal pentru șase infracțiuni și a fost pus sub control judiciar. A fost săltat de poliție și audiat câteva ore la Parchet (Video)
- Călin Georgescu, la ieșirea din sediul Parchetului: Noi mergem înainte. Nu vom îngenunchea sub nicio formă
- Susținătorii lui Georgescu au venit în fața Parchetului și strigă „Jos dictatura” și „Ultima soluție, încă o revoluție”. Cristela e printre ei. Bodyguardul acesteia avea o armă de foc neletală (Foto & Video)
De asemenea, Georgescu nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob și sã nu detina, sã nu foloseasca si sã nu poarte arme.
Iată lista interdicțiilor impuse de procurori:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi si libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi si libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat de I.P.J. Ilfov cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu părăsească teritoriul României;
- să nu creeze/utilizeze conturi pe platforme sociale on-line pe care să posteze conținut (imagini, înregistrări audio-video, mesaje, etc) cu caracter antisemit, legionar, fascist, rasist ori xenofob, sau care promovează, în public, cultul personelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, să nu posteze/promoveze niciun astfel de conținut pe astfel de platforme;
- să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență:
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme
Călin Georgescu poate să atace în instanță măsura controlului judiciar.
Parchetul ICCJ a anunțat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu. Printre acuzaţii se numără instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.
Călin Georgescu a fost ridicat de poliţie şi dus la audieri, în aceeaşi zi în care au avut loc percheziţii care vizează acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.
Procurorii au emis un mandat de aducere, iar Georgescu a fost oprit în trafic și adus la Parchetul General, unde a intrat zâmbind, în cârje, flancat de jandarmi.
La ieșirea din sediul Parchetului, Georgescu a spus că nu este nicio diferență între vremurile noastre și sistemul și mentalitatea din anii 50, însă spune că „mergem înainte”.