Deşi Ilie Bolojan a plecat la Cotroceni, la Senat continuă reforma iniţiată pe când era preşedintele acestui for.
- Bolojan explică revoluția de la Senat: Scopul nu este să concediem. Unde ai angajați care nu își justifică salariile, a continua e lipsă de respect pentru oamenii din România
- Senatul a votat reducerea personalului. Bolojan va propune tăieri și la instituțiile coordonate de Parlament
Biroul Permanent al Senatului a aprobat, luni, un memorandum care prevede implementarea unui sistem de acces electronic şi pontaj pentru angajaţii Senatului.
Memorandumul prevede că se vor instala câte două sisteme de acces cu card, unul pentru intrare şi unul pentru ieşire.
Sistemele se vor instala la intrările A1, B3 şi A3S2.
Sistemul cuprinde 700 de carduri de acces şi licenţele de utilizare corespunzătoare. Comunicarea datelor se va face prin SIM pentru creşterea fiabilităţii sistemului, fiind un SIM special multi-reţea ce alege automat cea mai buna conexiune.
Centralele de securitate (unitatea de control al fiecărui punct de control) poate ţine minte 5.000 de utilizatori unici şi până la 20.000 de evenimente în modul autonom, în lipsa comunicaţiei cu serverul.
Fiecare sistem va afişa către personalul SPP, pe un ecran, datele celui ce se autentifica, inclusiv dacă are acces sau nu în ziua/ora respectivă, prin acea poarta de acces (la intrare).
În cazul în care nu corespund datele afişate (imaginea) celui ce încearcă sa se autentifice cu persoana respectivă, personalul SPP va confisca cartela şi va interzice accesul respectivei persoane.
- Bolojan a fost huiduit la Senat după ce a anunțat că va da afară aproape 200 de oameni și că va prelungi programul de lucru
- Patru sindicate au sărit pe Bolojan, după ce a anunțat concedieri: Amenință cu instanța și-l acuză că nu are destulă experiență în funcție
- Cine e Cristina Tărteață, funcționara revoltată de concedierile anunțate de Bolojan. Conduce un Lexus: „Noi nu trăim ca nababii aici”
Potrivit memorandumului, serverul de pontaj permite administrarea datelor de acces şi poate genera rapoarte individuale la cerere.
Se pot genera pontări de la distanţă, printr-o aplicaţie instalată pe telefon pentru persoanele cărora li s-a permis un astfel de pontaj, cu locaţia respectivă.
Se pot genera prin aplicaţia mobilă sau din interfaţa web cereri de concediu de odihnă, medical, învoiri sau recuperări, cu nivel de aprobare de către şeful ierarhic superior sau chiar pe două nivele de aprobare.
Datele exportate din sistem se vor importa în aplicaţia de resurse umane deţinută de Senatul României.