Medic specialist toxicolog: Vârsta de începere a consumului de droguri a scăzut foarte mult. Sunt și copii cu situații școlare foarte bune

Medic specialist toxicolog: Vârsta de începere a consumului de droguri a scăzut foarte mult. Sunt și copii cu situații școlare foarte bune
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Medicul toxicolog Raluca Darie de la Spitalul Floreasca din Bucureşti a declarat, vineri seară, că specialiştii au constatat, frapaţi, scăderea constantă a vârstei pacienţilor care ajung în spitale după ce au consumat droguri.

Deşi în Secţia de toxicologie de la Spitalul Floreasca sunt pacienţi majori, aceştia declară că sunt consumatori de ani de zile. În multe cazuri familiile cunosc situaţia, dar sunt şi copii cu rezultate excelente la învăţătură care ajung la spital iar părinţii sunt şocati.

”La noi, în Secţia de toxicologie, fiind o secţie de terapie intensivă, vin cazurile cele mai grave, cazuri de intoxicaţii acute, cazuri care nu pot fi manegeriate într-o unitate de primiri urgenţe sau în cadrul secţiilor de medicină internă de la alte spitale, spitalele judeţene, aşa că la noi se strâng cele mai grave cazuri”, a afirmat, vineri seară, la Medika TV, dr Raluca Darie de la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Medicul afirmă că vârsta consumatorilor de droguri a ajuns să fie frapantă.

”Da, într-adevăr, este un lucru pe care l-am observat şi noi şi care ne frapează. Dacă acum 10-15 ani, vârsta de începere a consumului de droguri se situa undeva la 16-18 ani, acum a scăzut foarte mult, într-adevăr, cum aţi spus şi dumneavoastră, la 14-15 ani încep să consume mai întâi substanţe de genul cannabis şi ulterior către substanţe cu risc de dependenţă mai mare. La noi în secţie vin pacienţi peste 18 ani, avem doar majori, dar deja consumă activ de mulţi ani”, a adăugat medicul.

Raluca Darie a povestit că pacienţii ajung aduşi de Ambulanţă sau SMURD, alertate de familii sau de prieteni. Pacienţii sunt stabilizaţi de către echopajele de urgenţă, ulterior ajungând pe Secţia de toxicologie, unde sunt investigaţi mai anunţit.

Potrivit medicului, situaţia pacienţilor care vin cu consum de droguri diferă foarte mult: ”De multe ori sunt pacienţi care provin din familii cu probleme, familii dezorganizate, în care, într-adevăr, părinţii cunosc problemele. Ştiu că este vorba despre un consum vechi, au mai fost situaţii, pacientul a mai avut şi alte internări sau internări în centre de tratament al adicţiilor, dar sunt şi cazuri în care, într-adevăr, părinţii sunt efectiv şocaţi, nu se aşteaptă, sunt copii cu situaţii şcolare foarte bune, cu note foarte bune, care nu dau niciun sens că ar consuma substanţe psihoactive”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇