Un bebeluș de doar patru luni a murit de Covid la Sibiu. Suferea de mai multe afecțiuni

Un bebeluș de doar patru luni a murit de Covid la Sibiu. Suferea de mai multe afecțiuni

Un bebeluș de doar patru luni, internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, a murit din cauza Covid, a precizat Grupul de Comunicare Strategică pentru SpotMedia.ro.

Directorul spitalului, medicul Camelia Grigore, a declarat pentru Agerpres că băiețelul suferea de mai multe afecțiuni.

ADVERTISING

"A fost unul din cei patru copii care au fost la noi, cel de la Săcele, cu afecţiune cardiacă, epilepsie în tratament şi altele. Mâine (joi - n.red.) o să avem raportul de la autopsie, cel macroscopic, urmând ca cel microscopic să vină după 60 de zile. (…) Era malformat, într-o stare gravă, a evoluat nefavorabil în perioada asta", a spus Camelia Grigore.

Directorul Spitalului de Pediatrie a mai spus că bebelușul a beneficiat de toate îngrijirile medicale posibile în ATI-ul de la Sibiu.

ADVERTISING

Autoritățile au anunțat, miercuri, un nou bilanț cu recorduri: 5.343 cazuri noi de coronavirus, după prelucrarea a 36.815 teste, 861 de pacienți internați la ATI și 107 decese.

Grupul de Comunicare Strategică nu precizase în buletinul de azi vârsta micuțului decedat. A anunțat doar că unul dintre pacienți avea mai puțin de 9 ani.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇