Preşedintele Donald Trump s-a răzgândit şi a decis să amâne pentru o lună tarifele vamale de 25% pe care avea de gând să le impună Mexicului de marţi.
„Tocmai am vorbit cu preşedintele Claudia Sheinbaum din Mexic. A fost o conversaţie foarte prietenoasă în care ea a fost de acord să furnizeze imediat 10.000 de soldaţi mexicani la frontiera care separă Mexicul de Statele Unite”, a scris Trump, pe platforma lui, Truth Social.
„Aceşti soldaţi vor fi special desemnaţi pentru a opri fluxul de fentanil şi de imigranţi ilegali în ţara noastră”, a precizat Trump.
„Am convenit, de asemenea, să punem imediat pe pauză tarifele anticipate pentru o perioadă de o lună, în timpul căreia vom avea negocieri conduse de secretarul de Stat, Marco Rubio, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, şi secretarul Comerţului, Howard Lutnick, precum şi de reprezentanţi la nivel înalt ai Mexicului. Aştept cu nerăbdare să particip la aceste negocieri, împreună cu preşedintele Sheinbaum, în încercarea de a ajunge la un acord între cele două ţări”, a scris Trump.
Claudia Sheinbaum a declarat, la rândul ei, că a vorbit cu Donald Trump şi a ajuns la un acord pentru a amâna tarifele pentru o lună începând de luni.
Sheinbaum a spus că ambele părţi au ajuns, de asemenea, la acorduri privind securitatea şi comerţul.
Mexicul va consolida imediat graniţa cu 10.000 de membri ai gărzii sale naţionale, în timp ce SUA s-au angajat să lucreze la prevenirea traficului de arme de mare putere către Mexic, a precizat Sheinbaum.
- Trump, după ce a introdus taxele vamale: O să doară asta? Poate. Dar va merita
- Whiskey, benzină și suc de portocale - Patru scenarii despre cum ar putea Canada să lupte cu Trump
Tarifele vamale de 25% pentru Mexic urmau să intre în vigoare la miezul nopţii. În weekend, Trump a anunţat, de asemenea, noi tarife vamale pentru Canada şi China.
Luni, Trump a anunţat şi că a avut o primă conversaţie telefonică cu prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, o altă discuţie fiind programată pentru mai târziu în cursul zilei de luni.