În avalanşa de ordine executive din prima zi de mandat, Donald Trump a semnat şi pentru redenumirea Golfului Mexic şi a Muntelui Denali din Alaska.
Golful Mexic va fi redenumit Golful Americii, iar Denali, cel mai înalt munte din America de Nord, va redeveni Muntele McKinley, cum se numea înainte ca Barack Obama să-i schimbe denumirea în 2015, relatează The Guardian.
Actul îi ordonă secretarului de Interne, nominalizat de Trump să fie guvernatorul din Dakota de Nord, Doug Burgum, să schimbe aceste nume în comunicatele federale şi pe hărţile oficiale.
Ordinul nu va avea nicio influenţă la nivel internaţional.
„Preşedintele McKinley a susţinut tarifele pentru a proteja producţia americană, pentru a stimula producţia internă şi pentru a conduce industrializarea şi anvergura globală a Statelor Unite spre noi înălţimi”, se arată în ordin.
Muntele McKinley a fost numit oficial în onoarea lui William McKinley în 1917, la 16 ani după ce acesta a fost asasinat în timpul unei apariţii publice în Buffalo, New York. El fusese numit neoficial McKinley în 1896 de către un căutător de aur. Obama a schimbat numele muntelui în Denali - numele dat de vorbitorii populaţiei native din regiune.
Se spune că schimbarea numelui are o semnificaţie specială pentru noul preşedinte, deoarece acesta vede o înrudire cu McKinley. La un miting din decembrie, Trump l-a lăudat pe McKinley ca fiind „un mare preşedinte, un preşedinte foarte bun. A fost, cel puţin, un foarte bun om de afaceri. A fost om de afaceri, apoi guvernator, un om de afaceri de mare succes”.
- Ce ordine executive a semnat Trump în prima zi – de la starea de urgență la graniță la OMS, eoliene, TikTik, transgender și mașini electrice
- Prima zi cu Trump: Grațiere pentru atacatorii de la Capitoliu. Liderul Proud Boys scapă de condamnarea la 22 de ani de închisoare
În ceea ce priveşte schimbarea denumirii Golfului Mexic, el a vorbit deja despre aceasta la începutul acestei luni într-un discurs despre tarife vamale, dar a menţionat ideea şi luni, în discursul de la învestire.
„Vom schimba numele Golfului Mexicului în Golful Americii, care are un contur frumos. Acoperă o mulţime de teritoriu. Golful Americii. Ce nume frumos şi potrivit”, a declarat Trump.