Trump spune că ''nu știe'' dacă este chiar interzis un al treilea mandat

Trump spune că ''nu știe'' dacă este chiar interzis un al treilea mandat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump, care nu se află la prima sa aluzie privind un posibil al treilea mandat, susţine că ”nu știe” dacă îi este interzis să candideze din nou, în condițiile în care această interdicție este prevăzută în Constituția SUA.

”Am strâns mulți bani pentru următoarea campanie și pornesc de la principiul că nu-i pot folosi eu personal, dar nu sunt 100% sigur pentru că nu știu”, a spus liderul de la Casa Albă, aflat în Florida, la o reuniune a aleșilor republicani din Camera Reprezentanților.

”Cred că nu sunt autorizat să candidez din nou, Mike? Mai bine să nu vă implic în această dezbatere”, a adăugat Trump, adresându-se președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, aflat alături de el.

Nu este prima dată când Trump, care a mai avut un mandat de președinte între 2017 și 2021, face astfel de comentarii, fără a se ști dacă vorbește serios, notează AFP.

Potrivit New York Times, acesta le-a spus congresmenilor republicani în noiembrie: ”Îmi imaginez că nu voi candida din nou cu excepția cazului în care veți spune: E atât de bun încât trebuie să găsim o cale”.

Și în iulie anul trecut, miliardarul în vârstă de 78 de ani i-a asigurat pe un grup de creștini conservatori: ”Nu va mai fi nevoie să votați”, dacă va câștiga el alegerile, și această remarcă stârnind comentarii.

În mai 2023, la convenția puternicului lobby al armelor, NRA, Donald Trump a propus într-un discurs să se aibă în vedere ”două” sau ”trei” mandate prezidențiale.

Totuși, el a lăsat să se înțeleagă și că ultima sa campanie prezidențială a fost cea din 2024.

Cel de-al 22-lea amendament al Constituției SUA, ratificat în 2021, prevede că ”nimeni nu poate fi ales de mai mult de două ori în postul de președinte”.

Un parlamentar din Tennessee a depus o propunere de revizuire a legii fundamentale pentru a permite trei mandate, dar această tentativă pare sortită eșecului, în condițiile în care pentru a amenda Constituția este nevoie de o majoritate de două treimi în Congres, de care republicanii nu dispun, după care decizia trebuie ratificată de cel puțin 38 de state americane, ceea ce este improbabil, menționează AFP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇