Amendament constituțional care i-ar permite lui Trump să candideze pentru al treilea mandat

Amendament constituțional care i-ar permite lui Trump să candideze pentru al treilea mandat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un membru republican al Camerei Reprezentanţilor a introdus o rezoluţie de modificare a Constituţiei SUA pentru a permite preşedintelui Donald Trump – şi oricărui alt viitor preşedinte – să fie ales pentru a servi un al treilea mandat.

Reprezentantul Andy Ogles din Tennessee a introdus măsura joi, la câteva zile după ce Donald Trump a depus jurământul pentru un al doilea mandat neconsecutiv la Casa Albă, relatează CNBC.

În prezent, al 22-lea amendament al Constituţiei SUA interzice oricărei persoane să fie aleasă pentru mai mult de două mandate.

Trump „s-a dovedit a fi singura figură din istoria modernă capabilă să inverseze decăderea naţiunii noastre şi să readucă America la măreţie şi trebuie să i se acorde timpul necesar pentru a-şi atinge acest obiectiv”, a argumentat congresmenul Andy Ogles, care a propus extinderea actualului maxim, de două mandate alese.

Cine poate avea trei mandate

Rezoluţia lui Ogles este adaptată special pentru a-i permite lui Trump să îndeplinească un al treilea mandat, dar nu şi pentru a permite ca trei dintre cei patru foşti preşedinţi în viaţă să îndeplinească un al treilea mandat „Nimeni nu poate fi ales în funcţia de preşedinte de mai mult de trei ori şi nici nu poate fi ales pentru un mandat suplimentar după ce a fost ales pentru două mandate consecutive”, prevede amendamentul.

ADVERTISING

Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au avut cu toţii două mandate consecutive şi, prin urmare, nu ar putea fi aleşi pentru un al treilea mandat. Dar nu şi Trump, care este primul preşedinte de la Grover Cleveland în 1892 care este ales pentru un al doilea mandat neconsecutiv. Joe Biden este singurul preşedinte în viaţă care nu a avut două mandate.

„Este imperativ să îi oferim preşedintelui Trump toate resursele necesare pentru a corecta cursul dezastruos stabilit de administraţia Biden”, a spus Ogles într-o declaraţie.

„El este dedicat restaurării republicii şi salvării ţării noastre, iar noi, ca legislatori şi ca stat, trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a-l sprijini”, a declarat Ogles, un conservator intransigent care este la al doilea mandat în Cameră.

„Propun un amendament la Constituţie pentru a revizui limitările impuse de amendamentul 22 asupra mandatelor prezidenţiale”, a precizat el.

Cum se amendează Constituția SUA

Demersul lui Ogles a venit la trei zile după ce Trump a depus jurământul în calitate de preşedinte.

Rezoluţia vine, de asemenea, la două luni după ce reprezentantul Dan Goldman, un democrat din New York, a introdus o rezoluţie în Cameră care „reafirmă că al 22-lea amendament se aplică la două mandate în total ca preşedinte al Statelor Unite”, iar amendamentul i se aplică inclusiv lui Trump, în vârstă de 78 de ani.

ADVERTISING

Un purtător de cuvânt al Casei Albe nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii privind rezoluţia lui Ogles, menţionează CNBC.

Însă efortul lui Ogles nu are şanse mari de reuşită.

Pentru ca o rezoluţie de modificare a Constituţiei să fie trimisă Arhivarului Statelor Unite, aceasta trebuie să primească un vot majoritar de două treimi atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat (republicanii nu au această majoritate în niciuna dintre camere - n.r.). În plus, trei pătrimi dintre state - 38 - trebuie să ratifice amendamentul pentru ca acesta să devină parte a Constituţiei.

Cu dedicație pentru Trump

Al 22-lea amendament al Constituţiei prevede, printre altele, că „nicio persoană nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte de mai mult de două ori”. Rezoluţia lui Ogles încearcă să revizuiască acest amendament pentru a prevedea că: „Nicio persoană nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte de mai mult de trei ori”, cu menţiunea că persoanele care au îndeplinit două mandate consecutive nu pot fi alese pentru un al treilea mandat.

Amendamentul original prevede, de asemenea, că „nicio persoană care a deţinut funcţia de preşedinte sau a acţionat în calitate de preşedinte pentru mai mult de doi ani dintr-un mandat pentru care o altă persoană a fost aleasă preşedinte nu poate fi aleasă în funcţia de preşedinte mai mult de o dată”.

ADVERTISING

Propus în 1947 şi ratificat în 1951, amendamentul 22 a fost elaborat pentru a preveni repetarea alegerii fără precedent a preşedintelui Franklin Roosevelt pentru patru mandate. Până în prezent, Roosevelt este singurul preşedinte care a fost ales pentru mai mult de două mandate. El a murit în 1945, la mai puţin de 90 de zile după a patra sa învestire.

În prezent, republicanii deţin o majoritate extrem de restrânsă, de trei locuri, în Camera Reprezentanţilor şi au o majoritate tot cu trei mandate mai mult şi în Senat. Puţini democraţi, sau chiar niciunul, n-ar vota probabil pentru rezoluţia lui Ogles cu Trump în funcţie.

Visul lui Trump

De-a lungul carierei sale politice, Trump a sugerat în repetate rânduri că este dispus să servească mai mult de două mandate. „Bănuiesc că nu voi candida din nou, cu excepţia cazului în care spuneţi: „Este atât de bun încât trebuie să ne gândim la altceva””, le-ar fi spus Trump republicanilor din Cameră în timpul unei întâlniri private în noiembrie, la scurt timp după victoria sa în faţa fostei vicepreşedinte democrate Kamala Harris.

În mai, vorbind în faţa membrilor Asociaţiei Naţionale a Armelor, Trump a declarat: „Nu ştiu, vom fi consideraţi cu trei mandate sau cu două mandate? Vom avea trei mandate sau două mandate dacă vom câştiga?

Deschiderea lui Trump faţă de un al treilea mandat nu este o surpriză pentru unii oameni care îl cunosc. Fostul jurnalist de la Fox News Geraldo Rivera, care a fost prieten cu Trump timp de decenii în New York, a prezis în decembrie că Trump şi aliaţii săi îşi vor îndrepta în curând atenţia asupra celui de-al 22-lea amendament.

„Pentru referinţe viitoare: Preşedintele Trump & Co. vor începe în curând să trăncănească despre revocarea/amendarea Amendamentului 22, care limitează preşedinţii la două mandate de patru ani”, a scris Rivera pe X.

Alte modalități de a rămâne la putere

Modificarea Constituţiei nu este singura modalitate prin care Trump ar putea rămâne la putere după încheierea actualului său mandat.

„Deşi amendamentul 22 îi interzice lui Trump să fie ales din nou preşedinte, nu îi interzice să fie preşedinte după 20 ianuarie 2029”, a scris Philip Klinkner, profesor de guvernare la Hamilton College, într-un articol recent găzduit de The Conversation.

„Motivul pentru aceasta este că al 22-lea amendament interzice doar ca cineva să fie „ales” de mai mult de două ori”, a subliniat Klinker. „Nu spune nimic despre faptul că cineva poate deveni preşedinte în alt mod decât fiind ales în această funcţie”, a punctat profesorul.

Klinker spune că un scenariu ipotetic ar fi ca Trump să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte în 2028, iar vicepreşedintele JD Vance să candideze în fruntea listei, pentru funcţia de preşedinte. „Dacă este ales, Vance ar putea apoi să demisioneze, făcându-l pe Trump preşedinte din nou”, arată Klinker.

„Dar Vance nici nu ar trebui să demisioneze pentru ca un vicepreşedinte Trump să poată exercita puterea preşedinţiei. Al 25-lea amendament la Constituţie prevede că, în cazul în care un preşedinte declară că „este în imposibilitatea de a-şi îndeplini puterile şi îndatoririle funcţiei, aceste puteri şi îndatoriri vor fi îndeplinite de vicepreşedinte în calitate de preşedinte interimar”, explică Klinker.

Un alt scenariu imaginat de Klinker este ca Trump să încurajeze un membru al familiei să candideze şi să câştige Casa Albă. Odată ales, acesta ar fi doar un preşedinte de figuraţie, în timp ce Trump ar lua deciziile-cheie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇