În lista actualizată a Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN), valabilă de la 1 ianuarie 2025, apare un nou cod (9699), unde sunt înscrise ocupațiile de furnizare de servicii sexuale și prostituție, care sunt însă ilegale în România.
România a încercat legalizarea prostituției în 2011, în Parlament, la inițiativa legislativă lui Silviu Prigoană, dar propunerea a fost respinsă şi chestiunea nu a mai fost reluată de atunci.
Teoretic, lista CAEN este actualizată și întocmită de Ministerul Justiției, în colaborare cu Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Registrul Comerțului (ONRC) confirmă informația referitoare la noul cod CAEN, dar Ministerul Justiţiei spune că nu a avut legătură cu implementarea noilor coduri în legislaţia noastră.
"Precizăm că actualizarea claselor CAEN nu a fost făcută de Ministerul Justiției sau de ONRC, ci este aprobată prin ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024 privind actualizarea Clasificării Activităților din Economia Națională - CAEN”, subliniază Ministerul Justiţiei.
Aşadar, cum a ajuns prostituția printre noile coduri CAEN, valabile de la 1 ianuarie 2025?
Aceste activități au fost preluate în cod CAEN, ca o cerință impusă de Uniunea Europeană.
Noul cod CAEN este conform cu Nomenclatorul de activități utilizat în cadrul Comunității Europene.
În multe state europene, prostituţia este legală şi impozitată.
"Cu privire la afirmațiile vehiculate în spațiul public referitoare la introducerea prostituției ca obiect de activitate al unei firme, precizăm că aceasta nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate în registrul comerțului întrucât nu este legalizată în România”, a subliniat Ministerul Justiției.
Instituția a mai menționat și că Institutul Național de Statistică (INS) urmează să facă publice și notele explicative.
Vorbim despre noul cod CAEN 9699, care nu exista până în 2025.
Iată conținutul integral al noului cod, citat de Profit.ro:
Alte servicii personale n.c.a. Aceste activități sunt predominant oferite individual. Această clasă include:
- - activități astrologice și spirituale
- - activități sociale (de exemplu, servicii de escortă, servicii de întâlniri, servicii ale unui birou de căsătorii)
- - furnizarea sau aranjamentul de servicii sexuale, organizarea de evenimente de prostituție sau operarea de stabilimente de prostituție
- - servicii pentru animale de companie (de exemplu, cazare, îngrijire sau dresaj pentru animale)
- - operarea adăposturilor pentru animale de companie abandonate
- - organizații genealogice
- - activitățile studiourilor de tatuaje și piercing
- - exploatarea de concesiune a aparatelor de servicii personale cu monede (de exemplu, cabine de fotografiat, cântare sau dulapuri)
- - operarea automatelor foto pentru imprimarea fotografiilor din înregistrări electronice (de exemplu, din telefon, carduri de memorie, unități flash)
- - întâlniri și alte activități de networking rapid
- - activitățile artistului tatuator, folosind substanțe biologice (de exemplu, henna) pentru decorare temporară
- - activități de șoptire a cailor (dresaj, termen preluat prin traducere mot-a-mot din limba engleză, conform procedurii de lucru)
- - activități de îngrijire a casei
- - activitățile planificatorilor de nunți