Duminică seara, în sufrageria sa de la Realitatea TV, servit cu supunere de Anca Alexandrescu, Călin Georgescu a simțit nevoia să aplice tehnici de șantaj, de natură securistă, dar și cu aer mafiot, împotriva celor care au invocat o serie de suspiciuni absolut justificate la adresa domniei sale.
Și nu este vorba despre dezvăluirea care ar privi-o pe mama domniei sale. Aceasta i-a servit atât de bine, încât nu ar fi deloc deplasată suspiciunea că a fost pusă la cale din tabăra domniei sale.
Numai pentru bolșevici și pentru fasciști biografia unui părinte reprezintă act de acuzare împotriva copilului. Chiar dacă mama lui Călin Georgescu ar fi fost șefă de cuib legionar, chiar dacă Georgescu ar fi copilul lui Sima însuși, aceste circumstanțe independente de voința domniei sale nu i-ar putea fi vreodată imputate.
Dar așa-zisa dezvăluire i-a dat dlui Georgescu ocazia unei lacrimogene victimizări, cu care nu mă îndoiesc că au rezonat multe mame și mulți copii, mai ales cei ai căror părinți s-au prăpădit.
Ipocrizia extraordinară a dlui Georgescu s-a vădit însă la numai câteva minute după lamentația în raport cu propria mamă, adică atunci când l-a atacat pe tatăl ministrului Burduja cu o acuzație la fel de irelevantă pentru fiu, cum a fost cea la adresa mamei sale pentru dumnealui.
O ipocrizie similară cu a moderatoarei care, pe lângă căinarea dlui Georgescu, face ea însăși, în mod justificat de altfel, „moarte de om” pentru orice vorbă despre tatăl domniei sale, dar acceptă și chiar încurajează acuzații la adresa altor tați, ai altor persoane publice.
Acuzația la adresa dlui Burduja sr. nici măcar nu a fost una cu subiect și predicat, cu prezentarea unor dovezi, a unor argumente. A fost un atac de tipul „lasă că știm noi”, iar dacă fiul mai spune ceva de mine (replicile cu cifre ale dlui Burduja la adresa inepțiilor lui Georgescu în privința energiei, mai ales a celei eoliene, au fost, într-adevăr usturătoare), voi spune mai mult.
Dacă tatăl ministrului Burduja reprezintă cumva o vulnerabilitate pentru mandatul fiului său, este nu dreptul, ci obligația dlui Georgescu să facă publică orice informație în acest sens și/sau să sesizeze instituțiile în drept.
Dar nefăcând nici una, nici alta, dl Georgescu ori este un șarlatan care minte, ori este un șantajist care folosește în interes propriu chestiuni care ar fi de interes public.
În cazul șefului SIE, amenințările lui Georgescu au fost chiar mai problematice, pentru că a invocat documente primite de la ofițeri activi, din acest serviciu înțelegem.
În ce calitate are dl Georgescu asemenea documente, dacă desigur le are? Iar dacă le are și ele arată chestiuni serioase, cum se face că dl Georgescu, care se pretinde președinte deja ales, le folosește în interes personal, ca amenințare într-o reglare de conturi, și nu le face publice sau nu sesizează instituțiile statului?
La fel în cazul amenințărilor la adresa UDMR, după ce Kelemen Hunor a atins un punct extrem de sensibil al biografiei dlui Georgescu, despre care a scris deja, de anul trecut, colegul meu Emilian Isailă: apartenența lui Călin Georgescu la gruparea Caraman.
Apărarea lui Călin Georgescu mizează pe o confuzie, să-i zicem, terminologică. Sigur că fiind născut în 1962 Călin Georgescu nu putea fi parte din rețeaua de spionaj care în anii ‘60 a sustras documente NATO pentru a le livra sovieticilor. Dar Mihai Caraman nu a dispărut atunci. El a ajuns să conducă DIE, serviciul de informații externe al României, la începutul anilor '90. Despre această grupare Caraman este vorba.
Dacă dl Georgescu a fost sau nu parte din ea, via Mircea Malița, sigur că este o ipoteză, fundamentată însă nu numai pe parcursul biografic interesant al dlui Georgescu, dar și pe o întreagă rețea de ofițeri în rezervă care îl susține și care l-a propulsat.
Mai mult, fundamentat pe chiar discursul de tip securistic al dlui Georgescu, împănat cu amenințări și șantaje prin care încearcă să închidă discuțiile incomode pentru domnia sa.
Tot trecutul dlui Georgescu este extrem de sulfuros. Nu e deloc clar dacă a lucrat la ONU și ce a făcut acolo, cert e că pentru o carieră de acest fel, pretinsă de 17 ani, vorbește foarte prost limba engleză.
Clubul de la Roma, din care ar fi făcut parte, nu e chiar acela, ci un fel de ONG atașat, de tip prietenii Clubului. Din ce a trăit familia Georgescu 10 ani la Viena fără niciun venit oficial rămâne neexplicat și straniu. Sau cum de era propunerea de serviciu sau servicii pentru funcții înalte cum se vacanta vreuna dintre ele.
Până la urmă, cu excepția ipotezei poliției politice, care descalifică legal, trecutul dlui Georgescu nu este neapărat culpabil, chiar să fi fost în gruparea Caraman. Cu condiția să fie asumat. Ceea ce „președintele ales” evită prin șantaj, poate pentru că nimic nu e mai rău pentru liderul antisistemului decât a fi dovedit și asumat ca un pion al sistemului.