Un ofițer de contrainformații al Serviciului de Securitate al Rusiei (FSB) a fost găsit mort într-o clădire din centrul Moscovei, a anunțat agenția de presă rusă RIA Novosti, citând surse din cadrul forțelor de ordine.
Ofițerul FSB Vladimir Feșcenko a fost împuşcat la Moscova în urma unei presupuse dispute, a informat marţi presa rusă, citând surse anonime ale forţelor de ordine.
Împușcătura fatală s-a produs în timpul nopții trecute într-o clădire a Ministerului rus al Apărării care găzduiește și o direcție FSB, potrivit canalelor de Telegram care au legături cu serviciile de securitate ale Rusiei, relatează The Moscow Times.
Feșcenko a fost găsit cu o rană fatală la cap produsă prin împușcare, a relatat canalul de Telegram VChK-OGPU.
Se pare că ofițerul invitase la biroul său un vechi prieten înainte de plecarea planificată a acestuia din Moscova în acea noapte.
Suspectul înarmat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost arestat sub acuzația de crimă, potrivit publicației de știri RBC care a citat o sursă din cadrul anchetei.
Autoritățile tratează incidentul ca pe un posibil caz de omucidere din neglijență, sursa RBC sugerând că arma s-ar fi descărcat în timpul unei dispute între cei doi bărbați.
Agențiile de știri de stat TASS și RIA Novosti au confirmat moartea lui Feșcenko, dar nu au menționat legăturile sale cu FSB și nici locul împușcăturii. Ambele agenții l-au descris pe Feșcenko drept campion național la ridicarea de greutăți.
T.D.