Jumătate dintre spitalele evaluate în luna decembrie au fost încadrate în categoria a II-a (acreditat cu recomandări), iar câteva spitale publice importante au fost acreditate „cu încredere redusă” sau „cu rezerve”. Mai mult, România nu are în prezent niciun spital clasificat în categoria I de acreditare. Iată cum stă situația.
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România, a evaluat în luna decembrie 18 spitale publice şi private.
Din cele 18 unităţi medicale evaluate, peste jumătate (10) au fost încadrate în categoria a II-a (cu recomandări), toate fiind unităţi private.
Unităţile au primit acreditarea pentru o perioadă de cinci ani, cel mai mare punctaj fiind obţinut de Diamed Obesity Galaţi (91,05%).
Din celelalte 8 spitale evaluate, trei au fost incluse în categoria a III-a (acreditat cu rezerve): Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus (jud. Maramureş) şi Iowemed Constanţa.
Alte trei spitale, toate publice, au fost plasate în categoria a IV-a (acreditat cu încredere redusă): Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi Spitalul Clinic Nr. 1 Witting Bucureşti.
Ultimele două spitale au primit decizie de prelungire a procesului de acreditare – Medical Medinvest Buzău şi Centrul de Oncologie Drobeta Turnu Severin.
Care sunt categoriile de acreditare
În România există 6 categorii de acreditare:
- Categoria I – acreditat;
- Categoria II – acreditat cu recomandări;
- Categoria III – acreditat cu rezerve;
- Categoria IV – acreditat cu încredere redusă;
- Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare;
- Categoria VI – neacreditat.
România nu are în prezent niciun spital clasificat în categoria I de acreditare.
Din 17 octombrie 2019, toate spitalele din România sunt obligate să afişeze la intrare şi pe paginile lor de internet care este categoria lor de acreditare sau, în cazul în care nu au fost încă evaluate, că sunt în curs de acreditare.