După întâlnirea de luni cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, liderii USR acuză că datele economice prezentate până acum au fost coafate și că se prefigurează o coaliție care „va continua dezastrul”, în loc să aplice curajos o reformă, iar în aceste condiții partidul nu va intra la guvernare. Deocamdată nimic nu e bătut în cuie, iar cei de la USR au fost invitaţi la o nouă întâlnire, în această seară, la Guvern.
Întâlnirea de luni a partidelor cu Boloş nu i-a convins pe cei de la USR, dimpotrivă. „Scenariul pe care USR îl anticipează este cel în care vor continua acest dezmăţ bugetar şi aceste creşteri de taxe care se prefigurează”, a spus deputatul USR Claudiu Năsui, citat de News.ro.
"Deja aveam indicii că cifrele care au fost prezentate până acum (..) sunt măsluite sau oricum coafate, acum am avut încă o dată dovadă a lucrurilor acestea dar nu scris, ci doar verbal.
Problema cea mai mare este nu doar trezirea la adevăr, că ar trebui să trecem şi printr-un moment de genul acesta, o trezire la adevăr în care să fim oneşti cât sunt cheltuielile, cât sunt veniturile, care sunt soluţiile, care sunt scenariile şi aşa mai departe. Problema este şi faptul că pare că această coaliţie se formează mai degrabă pentru a continua status quo-ul, pentru a continua dezastrul", a subliniat el, după întâlnirea partidelor cu ministrul Finanţelor Publice.
”Singura soluţie, dacă vrem să depăşim acest moment, este într-adevăr o coaliţie, dar una care să nu facă doar reforme verbal şi în campanie, ci să le facă în practică”, a completat Năsui.
El nu a spus ce creşteri de taxe s-au propus, dar a confirmat că s-a discutat despre majorarea TVA-ului. "Nu vă pot spune toate lucrurile, pentru că nici nouă nu mi s-au dat decât scos cu arcanul, încet-încet", a explicat el.
Năsui a spus că trebuie tăiate cheltuielile și, dacă nu se fac reforme, USR nu va intra la guvernare: ”USR intră la orice guvernare care face reforme, dar reformele acelea nu pot însemna creşteri de taxe. Asta este absolut imposibil."
”Noi nu vom participa la nicio construcţie care creşte taxe şi impozite în România”, a subliniat deputatul.
Negocierile vor continua, cei de la USR fiind invitaţi la o nouă întâlnire, azi, la Guvern, la ora 18:00, pentru discuţii privind ministerele din noul Executiv. Însă Cristian Ghinea exclude orice împărțire a ministerelor până nu se stabileşte programul de guvernare şi nu se va ști foarte clar bugetul pe anul viitor.
"Vom avea astăzi un Birou National în care vom discuta despre poziţia noastră. Nu vom împărţi nimic, până când nu ştim exact ce face viitorul guvern”, a arătat reprezentantul USR.
”Poziţia explicit pusă de premierul Ciolacu de mai multe ori, astăzi, facem întâi guvern şi coaliţie şi apoi acel guvern va decide cu taxele şi impozitele şi bugetul este complet inacceptabilă şi pentru noi, şi pentru români”, a mai spus fostul ministru al Fondurilor Europene.
Întrebat despre o candidatură a lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale, Ghinea a spus că USR are deja candidat și nu vede de ce ar schimba acest lucru.
”În acest moment, avem un congres al USR care a luat o decizie că Elena Lasconi este candidatul la preşedinţie şi nu văd eu personal de ce am schimba acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes”, a arătat el.
Claudiu Năsui a precizat că discuțiile se axează acum pe buget. ”Nu am avut absolut niciun fel de discuţie despre candidatul la prezidenţiale, astăzi. Singura sau cea mai mare problema noastră este ce se va întâmpla anul viitor cu bugetul şi, în principiu, taxele pe care românii vor trebui să le plătească, dacă vor creşte sau nu, aia este singura linie roşie”, a spus el.