După mediul de afaceri, și sindicatele fac apel la partide: Guvern rapid, reformă fiscală și stabilirea urgentă a datei alegerilor

După mediul de afaceri, și sindicatele fac apel la partide: Guvern rapid, reformă fiscală și stabilirea urgentă a datei alegerilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După apelul de ieri al mediului de afaceri, azi a venit rândul sindicaliştilor să ceară formarea rapidă a unui guvern, program „coerent” de guvernare şi stabilirea urgentă a datei alegerilor.

În şedinţa de miercuri dimineaţă a Consiliului Naţional al Blocului Naţional Sindical a fost luată decizia trimiterii unei scrisori deschise, adresată partidelor parlamentare şi minorităţilor naţionale, în care sunt abordate teme esenţiale pentru viitorul României.

Astfel, sindicaliştii BNS solicită formarea rapidă a unui guvern şi stabilirea urgentă a datei alegerilor, elaborarea unui program coerent de guvernare, o „reformă fiscală profundă”, în condiţiile în care România are „cea mai ostilă piaţă a muncii din Europa”.

ADVERTISING

Delegaţii sindicali ai BNS mai cer partidelor parlamentare demararea unei anchete privind activitatea serviciilor de informaţii, precum şi reforma Curţii Constituţionale, „pentru mai multă transparenţă şi eficienţă”.

În acelaşi timp, sindicaliştii cer iniţierea, de urgenţă, a unor proiecte legislative pentru "transpunerea referendumurilor votate de cetăţeni, dar ignorate până acum”.

ADVERTISING

„BNS solicită măsuri urgente şi concrete pentru a răspunde provocărilor actuale ale pieţei muncii, dar şi pentru respectarea voinţei cetăţenilor”, mai informează BNS.

La şedinţa Consiliului Naţional al BNS au participat peste 130 de delegaţi sindicali din toată ţara.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇