Un preot a spus la liturghie că drumul României nu e spre Bruxelles sau Washington. Şefii săi s-au sesizat, dar nu se anunţă nicio sancţiune.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a reacţionat, luni, după ce preotul unei biserici din Vatra Dornei a afirmat, în timpul unei predici, că „drumul corect al României nu este cel spre Bruxelles sau Washington”.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis un comunicat de presă în care subliniază, încă o dată, importanţa respectării hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în vederea menţinerii neutralităţii politice în activitatea pastorală şi misionară a clerului.
„Referitor la mesajul transmis în cadrul predicii de părintele slujitor de la catedrala din Vatra Dornei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor se delimitează ferm de astfel de afirmaţii părtinitoare, care contravin îndrumărilor Sfântului Sinod.
Reamintim tuturor clericilor şi personalului monahal că hotărârile Sfântului Sinod interzic orice formă de influenţare a credincioşilor cu privire la o persoană sau un partid politic, inclusiv în afara campaniei electorale.
Respectarea acestei hotărâri este esenţială pentru menţinerea unităţii în Biserică, precum şi pentru asigurarea unei atitudini echilibrate şi imparţiale în slujirea credincioşilor", se precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
- BOR: Comunicatul Patriarhiei care îndeamnă la votarea lui Georgescu este fals
- Vasile Bănescu ironizează excesele religioase ale lui Georgescu: Rugăciunea ajunge la Cer, indiferent de altitudine
Un preot de la Catedrala din Vatra Dornei le-a spus credincioşilor aflaţi la slujbă, duminică dimineaţă, că politicienii români "nu mai au nimic creştineşte în ei". El a subliniat că "drumul corect nu este cel spre Bruxelles sau Washington" şi că în România oamenii sunt persecutaţi pentru că "vorbesc altfel decât este politica oficială".
"Astăzi se vede mai mult decât oricând că noi nu suntem liberi; în ţara noastră nu suntem liberi, pentru că au început o serie de arestări, cei care vorbesc altfel decât este politica oficială sunt urmăriţi sunt persecutaţi, sunt închişi ş.a.m.d. Aşa cum s-a întâmplat şi la pandemie, care a fost un experiment (...). Acesta e drumul pe care trebuie să îl urmaţi, nu drumul spre Bruxelles, nu drumul spre Washington sau mai ştiu eu ce alte capitale influente. Drumul este cel arătat pe cărarea sfinţilor, pe cărarea mărturisitorilor", a transmis clericul.