Daniel David, rectorul UBB: Ascensiunea lui Călin Georgescu este și nu este o surpriză

Daniel David, rectorul UBB: Ascensiunea lui Călin Georgescu este și nu este o surpriză

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. psih. Daniel David, spune că ascensiunea candidatului independent la prezidențiale, Călin Georgescu, nu a fost tocmai o surpriză.

În opinia sa, strategiile de campanie, „care s-au focalizat prea mult pe mecanismele clasice, dar au minimizat componentele psihoculturale”, au dat greş.

”Nu este o surpriză. Este o surpriză dacă te uiţi la sondajele de opinie şi la sondajele de la ieşirea de la urme, unde sociologic n-a fost anticipat acest scor atât de mare pentru domnul Georgescu. Pe de altă parte, pentru mine, care mă ocup de analize psihoculturale, surpriza nu este chiar atât de mare, pentru că eu ştiam că psihocultural există trei mari bazine electorale în România.

ADVERTISING

Pe de o parte, un bazin mai tradiţionalist, l-am numit eu acum "autohtonist", format în contextul indivizilor colectivişti, unde persoanele nu sunt automat împotriva instituţiilor euroatlantice, dar se tem de ele, sunt suspicioşi, nu le înţeleg şi au îndoieli faţă de aceste instituţii.

Avem apoi un bazin al unor indivizii autonomi, care s-au emancipat şi care sunt conectaţi cu instituţiile euroatlantice, fie că politic sunt mai de dreapta, de centru sau de stânga.

În fine, un al treilea bazin, foarte interesant, reprezintă faza de trecere de la zona indivizilor colectivişti spre indivizii mai autonomi; sunt indivizi aflaţi în fază de emancipare, care, ca urmare a contextului educaţional din România şi a slăbirii instituţiilor democratice la nivel internaţional, se profilează cu o logică puternică antisistem”, explică Daniel David, într-un interviu acordat Agerpres.

ADVERTISING

Astfel, spune profesorul, era clar că cine reuşeşte să acceseze bazinul antisistem şi mai colectivist, tradiţional, autohton, cum vrem să-l numim, va obţine un scor bun.

”Predicţia aici a fost, uitându-te la sondajele de opinie, că va veni cineva din zona AUR, poate domnul Simion, fiindcă domnul Georgescu nu se vedea cu un scor mare în sondajele sociologice. Nu a fost domnul Simion, deşi şi el a făcut un scor bun în aceste bazine, ci a fost domnul Georgescu.

Sondajele sociologice nu ne-au avertizat foarte clar, pentru că exista un procent foarte mare de nehotărâţi, exista un procent destul de mare de oameni care refuzau să răspundă şi, sigur, nu luau în calcul diaspora. Or, din acest bazin de nehotărâţi, din cei care au refuzat să răspundă şi din diaspora, a crescut scorul domnului Georgescu”, a subliniat Daniel David.

ADVERTISING

Vom avea același rezultat dacă se repetă alegerile?

Întrebat dacă rezultatele ar fi relativ aceleaşi, în cazul în care CCR ar decide să fie repetat primul tur, Daniel David a spus că este posibil.

”Nu ştiu, poate, fiindcă politicienii au început să înţeleagă cum stau lucrurile, au început să înveţe despre cele trei bazine despre care eu vorbesc nu de acum, ci de cel puţin doi ani. Şi atunci, dacă ar avea o perioadă în care să-şi ajusteze mesajele, s-ar putea ca rezultatele să fie modificate, mai ales acolo unde scorurile sunt strânse.

Dar, repet, acesta este un lucru foarte periculos. Sper că instituţiile noastre sunt responsabile şi să facă acest lucru doar în condiţiile în care sunt dovezi irefutabile de violare majoră a legii, dovezi care se arate că au fost afectate alegerile. Altfel, riscul pentru democraţie este foarte mare”, a precizat rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇