Într-o biserică din Elveția, enoriașii pot „sta de vorbă” cu un Iisus creat de inteligența artificială, care le dă răspunsuri la problemele lor bazându-se pe textele din Biblie.
Este vorba despre un experiment de două luni, care a avut loc într-o capelă catolică din Elveția, relatează AP.
Iisus AI a fost plasat într-un loc special rezervat confesiunilor şi a răspuns la întrebările vizitatorilor despre credință, moralitate, modernitate şi viaţa de zi cu zi.
Ideea a fost de a recunoaște importanța tot mai mare a inteligenței artificiale în viețile umane, chiar și atunci când vine vorba de religie și de a explora limitele încrederii omului într-o mașinărie, spune asistentul teologic al capelei.
După două luni de experiment „Deus in Machina”, aproximativ 900 de conversații ale vizitatorilor au fost transcrise anonim.
Cei care au pus la cale experimentul declară că a fost în mare măsură un succes: vizitatorii au ieșit adesea îngânduraţi din capelă și l-au găsit ușor de utilizat.
La ieșire, aproape 300 de vizitatori au completat chestionare despre experienţa avută.
Philipp Haslbauer, specialist IT la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna, care s-a ocupat de partea tehnică a proiectului, a declarat că inteligenţa artificială responsabilă pentru preluarea rolului de Iisus AI și generarea de răspunsuri a fost GPT-4o de la OpenAI și o versiune open-source a Whisper de la aceeaşi companie a fost folosită pentru a înțelege vorbirea umană. Un generator video AI de la Heygen a fost folosit pentru a produce voce și videoclipuri de la o persoană reală.
Vizitatorii au abordat diverse subiecte, inclusiv dragostea adevărată, viața de apoi, sentimentele de singurătate, războiul și suferința în lume, existența lui Dumnezeu, plus probleme precum cazurile de abuz sexual în Biserica Catolică sau poziția acesteia asupra homosexualității.
Majoritatea vizitatorilor s-au descris ca fiind creștini, deși au participat și agnostici, atei, musulmani, budiști și taoiști.
Aproximativ o treime erau vorbitori de germană, dar Iisus AI vorbește în aproximativ 100 de limbi şi a avut și conversații chineză, engleză, franceză, maghiară, italiană, rusă și spaniolă.
„Ceea ce a fost cu adevărat interesant (a fost) să vezi că oamenii chiar vorbeau cu el într-un mod serios. Nu au venit să facă glume”, a spus teologul de la capelă, Marco Schmid, care a condus proiectul.
Cei mai mulți vizitatori aveau vârste cuprinse între 40 și 70 de ani, iar mai mulți respondenți catolici au considerat această experiență stimulativă decât protestanții, arată raportul.
Schmid subliniază că Iisus AI a fost un experiment artistic pentru a-i determina pe oameni să se gândească la intersecția dintre digital și divin, nu pentru a înlocui interacțiunea umană sau confesiunile cu un preot. „Pentru oameni era clar că era un computer... Era clar că nu era o confesiune”, a spus Schmid.
Vaticanul s-a confruntat cu provocările – și posibilele oportunități – prezentate de explozia de interes public în AI, de când inteligența artificială generativă a captat atenția lumii în urmă cu doi ani, când a apărut ChatGPT. Vaticanul a numit un călugăr dintr-un ordin franciscan ca expert principal în inteligența artificială, iar o biserică luterană din Bavaria a organizat predici ținute de un chatbot anul trecut.
Papa Francisc, în mesajul său anual de pace pentru acest an, a insistat pentru un tratat internațional care să asigure utilizarea etică a tehnologiei AI.