Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, a explicat, joi, în ce a constat contestaţia sa la CCR privind anularea rezultatelor primului tur de scrutin la prezidenţiale, el susținând că „USR şi Elena Lasconi au comis o potenţială fraudă, care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin”.
Cristian Terheş a declarat, într-o conferinţă de presă, că în contestaţia sa depusă la CCR a spus că, după închiderea urnelor în România, reprezentanţi de marcă ai USR, inclusiv candidatul Elena Lasconi, au continuat campania, ilegal, solicitând românilor din vestul Europei, şi apoi celor din SUA, Canada, să voteze pentru ea.
„Este ilegal. Diferenţa dintre al doilea clasat şi al treilea clasat este de 2.740 de voturi, ori în momentul în care tu continui să faci campanie, ilegal, rezultatul alegerilor este viciat”, a spus Terheș, citat de News.ro.
Altă solicitare din contestaţia de la CCR a privit voturile valabil exprimate pentru candidatul Ludovic Orban.
„La final, când s-a întocmit procesul verbal, voturile respective au fost alocate doamnei Lasconi. Acesta bănuiesc că o fi motivul principal pentru care se solicită reverificarea şi renumărarea, pentru că am dovedit cu procese verbale că rezultatul, când a fost trecut pe procesul verbal, a fost corectat. Pe cale de consecinţă, rezultatul oficial introdus în sistemul STS a fost un rezultat viciat”, a arătat Terheş.
- Lasconi, despre renumărare: CCR se joacă cu siguranța națională. Absolut îngrozitor pentru o țară democrată
- Reacții politice după ce CCR a cerut renumărarea: „Nu există niciun temei legal serios pentru această decizie”
El a spus că mai există această critică că STS mută voturi.
„Nu se susţine, cel puţin în cazul acesta. Dovada pe care eu am făcut-o nu e că STS a mutat voturi, ci cei din secţia respectivă au mutat voturi de la Ludovic Orban la Elena Lasconi şi am probat lucrul acesta”, precizează Terheş.
Despre anularea voturilor, Cristian Terheş a spus că există sute de mii de voturi, trecute ca fiind anulate, care vor urma să fie reverificate.
„CCR a luat decizia în baza faptului că este garantul respectării Constituţiei”, a afirmat Terheş.
„USR şi Elena Lasconi au comis o potenţială fraudă, care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin.
În condiţiile acestea, dacă se va dovedi la final, în urma reexaminării, reverificării şi renumărării voturilor, că toate dovezile pe care le-am prezentat conduc la concluzia că doamna Lasconi ar avea mai puţine voturi decât are, legea prevede că rezultatele se anulează, iar turul 1 se reface.
Pentru că nu poate CCR să spună că luăm voturi de aici, le mutăm dincolo şi intră ăla de pe locul trei sau de pe locul 6 pe locul 2”, subliniază el.
„Am fost acuzat că prin această cerere doresc eliminarea domnului Georgescu din cursa prezidenţială. Total fals”, a arătat Terheş, pentru că legal nu este posibil acest lucru.
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să ceară reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot, cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile prezidenţiale. Detalii AICI.
De asemenea, CSAT a concluzionat, în urma ședinței de joi, că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral.
De asemenea, se arată într-un comunicat emis la finalul ședinței, că s-a confirmat din partea Federației Ruse există „un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială”.
În plus, mai arată CSAT, în mod cert, în cazul unui candidat, pe care nu îl numește explicit, rețeaua de socializare TikTok nu a respectat normele legale care reglementează desfășurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.
În consecință, membrii CSAT au cerut autorităților din zona securității naționale, electorală, dar și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT Detalii despre concluziile din CSAT. Detalii AICI.