Vloggerul Andrei Șelaru, cunoscut în mediul online drept Selly, face un apel către tinerii din România să iasă la vot, afirmând că este foarte important să se documenteze.
„Nu m-am implicat niciodată în politică, nu am fost niciodată plătit și nici nu sunt plătit sau susținut de vreun candidat sau partid politic, dar am și eu un mesaj pentru voi. Țara asta, așa cum este ea, cu bune și cu rele, ne-a oferit totuși niște lucruri, fiecăruia dintre noi.
Și cred că și noi putem acum, fiecare dintre noi, să dăm ceva înapoi acestei țări. Să ne luăm câteva ore, să ne documentăm și să ieșim la vot și să votăm informat. Este, consider eu, datoria noastră față de această țară.
Ne aflăm în fața unor alegeri extrem de importante, care o să decidă cum o să fie condusă această țară pe următorii cinci ani. Și e poate mai important decât oricând să vă luați un pic de timp, să vă informați, să vă documentați și să ieșiți la vot atât duminica asta la alegerile parlamentare, cât și duminica viitoare, la turul 2 al celor prezidențiale”, a transmis Selly, într-un mesaj video pe Instagram.
Influencerul punctează că, deși în spațiul public se vorbește mai mult despre alegerile prezidențiale, și parlamentarele sunt cel puțin la fel de importante.
„Este foarte bine că în spațiul public se vorbește din ce în ce mai mult despre importanța alegerilor prezidențiale. Însă duminica asta sunt niște alegeri cel puțin la fel de importante. Mergeți la vot, cu toții, dar informați-vă înainte. (…) O țară în care prezența la vot este mică este o țară în care democrația este extrem de fragilă.
(…) Duminica asta, alegerile vor decide Parlamentul pentru următorii patru ani de zile. Suntem o democrație reprezentativă, ceea ce înseamnă că Parlamentul este cea mai importantă structură pe care o votăm. Parlamentul este cel care votează legile, cel care pune sau dă jos guvernul și prim-ministrul. Parlamentul votează dacă această țară merge sau nu la război. De aceea, votul vostru de duminica aceasta este unul extrem de important”, subliniază Selly.
El atrage atenția românilor să nu se lase manipulați de orice videoclipuri de propagandă ale unui candidat sau ale unui partid și să se informeze din surse independente.
„Puneți totul la îndoială și nu credeți orice informație sau argument auziți. Nu vă lăsați manipulați de orice videoclipuri de propagandă ale unui candidat sau ale unui partid, de story-uri pe Instagram sau de videoclipuri pe TikTok. Încercați să vă informați din surse independente și să ascultați toate părerile părților implicate”, transmite influencerul.