România este în șoc, observă presa de limbă germană – care și ea a fost luată prin surprindere de succesul necunoscutului antisemit și putinist Călin Georgescu în primul tur al cursei pentru Palatul Cotroceni.
- Presa externă e șocată după prezidențiale: Cutremur electoral în România. Un candidat prorus produce cea mai mare surpriză
- Rezultate alegeri prezidențiale – oficial
Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au pus în dificultate presa străină. Publicații din Germania, Elveția și Austria sunt nedumerite în privința scorurilor înregistrate de candidați și privesc confuz către câștigătorul neașteptat al primului tur: un ”antisemit” și ”putinist”, care se consideră ”chemat”, dar pune țara la ”răscruce de drumuri”.
”Un extremist de dreapta obține mai multe voturi decât un șef al guvernului”, titrează cotidianul Süddeutsche Zeitung, ziarul supraregional care apare în capitala Bavariei. ”Filorusul Călin Georgescu a intrat pe neașteptate în scrutinul pentru funcția de șef al statului în România – și chiar în calitate de câștigător al primului tur de scrutin”, adaugă cotidianul de centru-stânga din München.
”Populistul fără partid a atras până acum o atenție deosebită prin pozițiile sale anti-occidentale și prin cultul pentru fasciștii români din cel de-al Doilea Război Mondial”. Georgescu, mai precizează SZ, în dimineața de după primul tur al alegerilor prezidențiale din România, ”a fost ignorat în mare măsură de concurenții săi și de media tradițională, dar a avut mare succes pe platforma online TikTok”.
Articolul mai amintește că responsabilitățile președintelui de la București includ politica externă și apărarea, dar și că șeful statului participă la controlul serviciilor secrete.
În România, ”un extremist de dreapta prorus merge în scrutinul de balotaj pentru funcția de președinte. Social-democratul Marcel Ciolacu a fost inițial în frunte, dar candidatul extremist de dreapta Călin Georgescu l-a depășit surprinzător”, anunță, în ediția sa electronică, și săptămânalul Die Zeit.
Publicația notează și că George Simion, prezidențiabilul partidului parlamentar radical de dreapta AUR, eliminat din cursă după ce în turul I a ocupat locul patru, îl va susține pe Georgescu în runda decisivă.
La București comentatorii au acuzat mass-media tradițională și politicienii consacrați că ”nu au acordat suficientă atenție propagandei politice făcute de Georgescu pe rețelele de socializare. Nici sondajele nu i-au văzut succesul venind, nici măcar cele post-electorale din noaptea alegerilor”, mai scrie ediția online a săptămânalului conservator.
- Cine e Călin Georgescu, marea surpriză a alegerilor și rolul jucat de TikTok
- Exclusiv: Istoricul austriac care a avertizat de doi ani despre Călin Georgescu: Ce înseamnă pentru România această ascensiune legionară fără precedent
Un extremist de dreapta, dar altul
Tot din zona conservatorilor, Frankfurter Allgemeine Zeitung, cel mai citit ziar quality supraregional din Republica Federală, observă că ”mulți sunt șocați” de rezultat și amintește de ”situația similară” de la prezidențialele din 2000: turul doi s-a jucat atunci între candidatul pesedist Ion Iliescu și extremistul de dreapta Corneliu Vadim Tudor, iar ”partidele democratice s-au unit și, datorită sprijinului puternic din partea aliaților europeni, au putut împiedica un extremist să dețină cea mai înaltă funcție de stat”.
”România în stare de șoc” este ceea ce a văzut și jurnalista principalei televiziuni publice ARD, Silke Hahne, preluată și de radioul public Deutschlandfunk.
”Succesul naționalistului Georgescu a fost o surpriză. Sondajele nu i-au oferit nicio șansă înainte de vot”, dar, adaugă jurnalista germană, ”sociologii au vorbit despre un vot de protest la adresa partidelor guvernamentale”, în condițiile în care inflația și războiul din Ucraina au dominat campania electorală.
De altfel, ieri, ARD prezenta, în Tagesschau, ipoteza accederii în turul II a unui radical de dreapta - dar nu era vorba despre Georgescu, ci despre Simion.
Turul II vine pe TikTok
Rețeaua germană de știri RND.de redistribuie postarea de pe platforma X (fostă Twitter) a unui jurnalist nord-american independent, Colin C. Cortbus, care explică de ce ”obscurul naționalist ortodox Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor din România: milioane de vizualizări pe TikTok și podcasturi, în timp ce adversarii săi și-au pierdut timpul cu media tradițională”.
La Viena, Kleine Zeitung relatează că Georgescu, care a acționat mereu ”sub radar” în campania electorală, a cerut voturile aproape exclusiv prin intermediul platformelor de socializare, în special TikTok, a influencerilor, a podcasturilor și videoclipurilor. În plus, ”mizează pe o retorică mistico-religioasă” și se consideră nu candidat, ci ”chemat”. În Austria au fost deschise 17 secții de vot.
”Prostie sau ingerință”?
Tot în Austria, tabloidul OE24 scrie în titlu că ”un antisemit prieten al lui Putin câștigă alegerile din România” în fața ”postcomunistului” Ciolacu, ”aflat la guvernare”.
”Politologii români încearcă să afle dacă ascensiunea bruscă a lui Georgescu s-a datorat prostiei votanților săi sau unei ingerințe a Rusiei, mai ales în rețelele de socializare, în favoarea admiratorului declarat al lui Putin - și văd, în mod neașteptat, țara la o răscruce de drumuri”, comentează OE24.
La fel ca majoritatea publicațiilor de limbă germană, și elvețienii de la Neue Zürcher Zeitung se bazează pe informații transmise de agenția dpa și văd ”o cursă strânsă între social-democratul Marcel Ciolacu și reprezentantul surprinzător de puternic al extremei drepte Călin Georgescu”.