Cine e Călin Georgescu, marea surpriză a alegerilor. Îl face TikTok președinte?

Cine e Călin Georgescu, marea surpriză a alegerilor. Îl face TikTok președinte?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru mulți români, numele lui Călin Georgescu nu spunea prea multe până duminică seara, când s-au anunțat rezultatele exit poll de la alegerile prezidențiale. Cu siguranță, nu puțini sunt cei care s-au întrebat cine e Călin Georgescu și cum a fost posibilă ascensiunea sa.

Candidat independent, Călin Georgescu este un fost membru AUR, care s-a făcut remarcat prin discursurile pline de patriotism, duse la extrem uneori. De asemenea, în fiecare discurs public pe care l-a avut, a evidențiat biserica și familia. A fost implicat și în destule controverse, fiind suspectat că este pro-rus, iar în aparițiile publice a fost un susținător al legionarilor.

Controversele din cariera lui Călin Georgescu

Călin Georgescu nu este un nume sonor, dar aparițiile publice pe care le-a avut până acum l-au adus în mijlocul unor controverse.

ADVERTISING

În 2022, el a făcut apologia criminalilor de război și i-a numit "eroi" pe Corneliu Zelea Codreanu și pe autorul Holocaustului din România, Ion Antonescu. De asemenea, când a vorbit despre asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari, el a spus că "istoria este mistificată". Procurorii i-au deschis dosar penal la acel moment, însă nu este clar în ce stadiu se află ancheta. În urma acestui scandal, AUR i-a retras nominalizarea pentru funcția de premier.

În același timp, când a fost invitat într-o dezbatere electorală la Digi24, a fost întrebat dacă este un admirator al lui Vladimir Putin. Deși moderatorii au insistat să primească un răspuns cu "Da" sau "Nu", Georgescu a refuzat un răspuns clar și a declarat că primește prea des această întrebare.

Într-un clip publicat pe YouTube în urmă cu 4 ani, Georgescu îl numea pe Vladimir Putin "un lider, printre puținii lideri".

Călin Georgescu despre Vladimir Putin: "E un lider, printre putinii lideri"

Fost membru AUR și expert în dezvoltare durabilă, Călin Georgescu a părut a fi sub radarul institutelor sociologice și, totodată, al presei și politicii mainstream. Totuși, într-un interviu acordat spotmedia, istoricul austriac Oliver Jens Schmitt avertiza încă din 2022 asupra acestui personaj politic straniu, susținut în medii neolegionare și despre care se spune că este charismatic, pentru că face apel la filonul naționalist.

ADVERTISING

“Subestimat de public, dar foarte prezent în mediile provinciale, este liderul autoproclamat al Mișcării Pământul Strămoșesc, Călin Georgescu. El se pune în scenă cu un limbaj clar neolegionar; imită chiar și modul lent de a vorbi al lui Codreanu; mișcarea sa folosește clar simbolistica neolegionară, cum ar fi culoarea verde, și se distinge prin strategii legionare, cum ar fi taberele de muncă, care sunt prezentate în mod mediatic.

Mișcarea lui Georgescu este susținută de cunoscuți reprezentanți ai taberei naționaliste, printre care și vicepreședintele Academiei Române, Victor Voicu. Spre deosebire de Simion, Georgescu se prezintă ca un lider hotărât „pentru neam și țară”, călăuzit de Dumnezeu. Acest limbaj corespunde cu dicțiunea Legiunii, care este chiar mai clară la Georgescu decât în AUR", spune istoricul Oliver Jens Schmitt.

A câștigat voturi pe TikTok

Călin Georgescu a stat departe de lumina reflectoarelor și puțini sunt cei care anticipau rezultatul pe care avea să îl obțină la alegerile prezidențiale. În timp ce alți candidați au ales mijloacele tradiționale de promovare și au împânzit România cu mesaje electorale, Călin Georgescu s-a axat pe TikTok și Facebook.

ADVERTISING

În special pe TikTok, în ultima lună, s-a înregistrat o campanie masivă de promovare. Oameni necunoscuți pentru românii de rând, dar care au sute de mii sau chiar peste 1 milion de urmăritori, au început să promoveze un mesaj asemănător prin care, direct sau indirect, era promovat Călin Georgescu.

Femei obișnuite să danseze lasciv în fața camerei și oameni pentru care "tap-tap" erau cuvintele preferate s-au filmat și prezentau profilul lui Călin Georgescu.

DE UNDE A APĂRUT CĂLIN GEORGESCU?

În același timp, în comentariile de pe TikTok, inclusiv la clipuri care nu aveau legătură cu alegerile, oamenii erau îndemnați să îl voteze pe Călin Georgescu.

Abia pe 21 noiembrie BEC a interzis toate materialele online pentru candidatul Călin Georgescu. Prea târziu şi măsura i-a dat ocazia să se victimizeze.

Cine e Călin Georgescu

Călin Georgescu s-a născut pe 26 martie 1962, în București, și este absolvent al Institutului de Agronomie. A lucrat timp de 17 ani la ONU, în domeniul conservării mediului. În 2010, 2011, 2012, 2016 și 2020 a fost propus de Federația "Societatea Civilă Românească" (care a felicitat Rusia pentru Anexarea Crimeei) pentru funcția de premier.

Călin Georgescu a absolvit facultatea de Agronomie şi este doctor în pedologie (studiul solurilor). Înainte de Revoluţie, a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov, potrivit News.ro.

În 1991, ajunge şef al biroului senatorial pentru Mediu din Parlament. Un an mai târziu, devine consilier al ministrului Mediului, Marcian Bleahu. La acea vreme, Ion Iliescu era preşedinte, iar Theodor Stolojan ocupa funcţia de prim-ministru, din postura de tehnocrat. Guvernul era dominat de FSN, dar Ministerul Mediului era asumat de Partidul Ecologist.

Între 1993 şi 1996, Călin Georgescu conduce un ONG numit Asociaţia Tineretului Ecologist din România (TER), iar în guvernarea CDR devine secretar general în Ministerul Mediului.

La mijlocul anilor 2000 conduce un departament din cadrul Ministerului de Externe (MAE), apoi ocupă timp de mai mulţi ani diferite funcţii la ONU în domeniul conservării mediului. Astăzi, Călin Georgescu se prezintă ca expert în dezvoltare durabilă şi este profesor asociat la Universitatea din Piteşti.

În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc. N-a fost numit, potrivit News.ro.

După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste, în frunte cu actorul Dan Puric. N-a fost numit.

În decembrie 2020, AUR, partid abia intrat în Parlament, reprezentând şi el o surpriză, l-a propus oficial pe Călin Georgescu pentru şefia Guvernului. N-a fost numit.

George Simion, liderul AUR, i-a oferit funcţia de preşedinte de onoare al partidului.

Ulterior, Călin Georgescu i-a numit ”eroi” pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul nazist Ion Antonescu, vinovat de Holocaustul din România. Procurorii i-au deschis dosar penal, iar Georgescu a plecat din AUR.

În urma unei decizii a Biroului Electoral Central. în ultimele zile de campanie, a fost obligat să înlăture din mediul online toate materialele electorale care nu conţin codul de identificare primit de la AEP.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇