Un scandal precum cel al „palatului împăratului” ar trebui să îi decredibilizeze definitiv și să îi scoată din politică pe toți cei care au jucat un rol în acest imens abuz. Fără a încerca o ierarhizare, sunt cel puțin patru chestiuni inacceptabile în acest caz.
1.Suma colosală investită în renovarea vilei destinată lui Klaus Iohannis. Deocamdată, spune Marcel Ciolacu, au fost cheltuiți în jur de 3 milioane de euro, iar RA-APPS a prezentat un deviz, înțelegem de etapă, pentru 14 milioane de lei.
6,4 milioane de lei au fost decontaţi doar pentru lucrări de arhitectură. Potrivit unui arhitect cu vechime în profesie și portofoliu important de lucrări, o asemenea sumă este încasată de o firmă de arhitectură, de exemplu, pentru aproximativ 10 blocuri.
Lucrările la instalaţiile electrice, sanitare, termice, Internet şi TV au costat, până acum, 3,2 milioane de lei. Aproape un milion ar fi fost dat pe lucrări de consolidare şi de mărire a capacităţii portante a clădirii.
Recorder, prima publicație care a vorbit despre acest delir de grandoare, a descris luxul care se ascunde în spatele termenilor tehnici și care ar urma să coste, în final, 7 milioane de euro.
Nu există nicio justificare decentă, acceptabilă pentru ca atât de mulți bani publici să fie investiți în mofturile unui singur om, cu atât mai mult ale celui care își încheie mandatul în genunchi, în ură și dispreț public fără precedent pentru aroganța și ineficiența care l-au caracterizat în acești 10 ani.
2. Secretizarea cheltuielii și a destinației imobilului. Ea arată că decidenții acestei nerușinate investiții știau exact cât de scandalos este ceea ce fac. E drept, acest modus operandi nu este o noutate. Secretizarea a devenit o practică obișnuită și foarte comodă.
La fel s-a întâmplat și cu costul deplasărilor președintelui, ceea ce nu l-a împiedicat pe premier să îi îndestuleze la rectificare, din nou, pușculița de vacanțe pe bani publici.
3. Neasumarea. Scandalul este acum, în plină campanie, ca un cartof fierbinte, cei implicați încercând să-l paseze cât mai departe.
Evident că au știut și au consimțit toți să îi facă președintelui acest moft, așa cum erau gata să îi ofere, în bună înțelegere, și mandatul de senator printr-o lege cu dedicație.
Nicolae Ciucă era premier, secretarul general al Guvernului, în subordinea căruia se află RA-APPS, era Marian Neacșu, cel mai apropiat de Marcel Ciolacu, iar ministru de Finanțe era tot un pesedist, dl Câciu.
Este credibil că dl Ciucă sau dl Ciolacu habar nu aveau de hotărârea de guvern care stabilea destinația palatului de pe bd. Aviatorilor și de banii investiți de RA-APPS?
Ce a stricat planul am mai spus: enervarea poporului care, în pofida secretizării, a aflat, iar Klaus Iohannis a devenit un cost electoral prea mare pentru a mai putea fi asumat.
4.Minciuna. Odată ce dezvăluirea Recorder a scos la lumină pregătirea palatului, bărbații de stat care se vor președinți de țară s-au refugiat în minciună. Nu e vorba doar despre neasumare, este vorba de-a dreptul despre mistificare.
Dl Ciucă, principalul semnatar al HG-ului, a negat până la desecretizarea documentului că ar fi luat o asemenea decizie. Onoarea de militar?
Toate acestea sunt mai mult decât niște chestiuni punctuale. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre fapte, atitudini, alegeri în exercițiul unor înalte demnități publice, ele sunt simptomatice pentru profilul unor oameni politici și pentru felul în care se vor comporta în exercițiul viitoarelor mandate.
Dar, până la urmă, lucrurile acestea sunt posibile pentru că electoratul are reacții palide atunci când este sfidat, când banii îi sunt jefuiți. Chiar în cazul lui Klaus Iohnnis, a fost nevoie de 10 ani de sfidări în formă continuată și, adesea, calificată, pentru ca poporului să-i ajungă. Dacă era nițeluș simpatic, comunicativ, dacă mima un pic de empatie, poporul ar fi fost dispus să-i finanțeze palatul prin referendum.
Reforma reală, schimbările profunde au nevoie de o mare presiune populară pentru a depăși faza declarațiilor populiste. Dacă ea nu există, nu se schimbă nimic.