Berbec
Activitățile de grup te solicită din plin. Poate fi vorba despre reuniuni cu persoane din anturajul profesional, dar și cu membrii familiei sau rudele. Multe priviri vor fi ațintite asupra ta și mulți îți vor sorbi vorbele. Fii cumpătat atât în gesturi, cât și în dezbateri. Posibil să fii luat de valul iluzoriu al popularității.
Taur
Călătoriile îndepărtate și relațiile cu persoanele aflate în străinătate reprezintă subiectele importante de astăzi. Posibil să călătorești fie în scop turistic, fie pentru a-ți aranja un program de studii. Ești animat de gânduri mărețe, scopuri nobile, aspecte care vor fi remarcate și apreciate de cei din preajma ta. Deocamdată, subiectivismul este la cote mari.
Horoscopul săptămânii 4 – 10 noiembrie
Gemeni
Sunt posibile cheltuieli destul de mari pe diverse servicii, achitarea unor facturi sau taxe restante. În primul rând, aspectele financiare comune cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii se vor discuta pe tonuri ridicate. Ar fi bine să stabilești clar limitele financiare până la care cei dragi pot apela la tine pentru ajutor material.
Rac
Relațiile parteneriale sunt provocatoare astăzi, fiind recomandabilă prudența. Dezbaterile pe teme de interes comun cu partenerul de viață sau cu cei de afaceri sunt importante, aducând elemente noi. Unii vor dori să înceteze o colaborare cu tine. Cel mai bine ar fi să preiei tu frâiele situațiilor ivite.
Curajul de a ne apăra individualitatea! Marte în Leu (4 noiembrie 2024 - 6 ianuarie 2025)
Leu
Treburile se rutină sunt la ordinea zilei. Gândurile îți sunt împărțite între îndatoririle gospodărești și cele profesionale. Ar fi bine să te detașezi de ambele segmente de viață, pentru că organismul este obosit, chiar activându-se unele afecțiuni ale gâtului sau ale sistemului renal. Pe cât posibil evită consultațiile și analizele medicale.
Fecioara
Cheful de distracții și aventuri este mare. Este posibil să găsești suficiente persoane disponibile să-ți fie alături, pentru a desfășura împreună activități amuzante și recreative. Iubirea este o altă tema interesantă. Poate apărea cineva de care să te îndrăgostești iremediabil. Însă dacă ești deja într-o relație sentimentală, aceasta poate lua cu totul alte turnuri.
Mercur în Săgetător (2 noiembrie 2024 – 8 ianuarie 2025): Speranță și încredere
Balanță
Ziua este potrivită treburilor gospodărești. Discuțiile pe tema îmbunătățirii condițiilor din spațiul de locuit sau pe tema achiziționării unor bunuri patrimoniale vor fi frecvente. Este bine să ții cont și de sfaturile celorlalți, pentru că tu fiind prea entuziasmat de activitatea domestică în sine există riscul să pierzi din vedere amănunte importante.
Scorpion
Se întrezăresc întâlniri și discuții cu multă lume. Mai ales prietenii și rudele apropiate te vor solicita fie pentru discuții banale, fie pentru a le oferi sfaturi sau soluții viabile necesare situațiilor de viață în care se află. Fii cât mai scump la vorba, chiar dacă provocările exterioare sunt la cote mari.
Oracolscop 4 - 10 noiembrie 2024
Săgetător
S-ar putea să primești bani, cadouri sau favoruri fie dinspre segmentul profesional, fie din partea celor apropiați. Aspectele financiare reprezintă o tema importantă. Cheltuielile pot fi la ordinea zilei, atât pentru cele necesare ție, cât și pentru a sprijini pe cineva drag. Pe de altă parte, există șanse să obții o colaborare valoroasă.
Capricorn
Astăzi debordezi de energie. Sunt momente bune pentru a revizui tot ce îți displace în viața ta, dar și pentru a creiona planuri cu totul noi. Tendința de a vorbi prea mult este păguboasă, deoarece riști să-ți dai cu părerea în chestiuni care te depășesc. Fii scump la vorbă și nu îți divulga intențiile.
Vărsător
Lasă zumzetul cotidian deoparte și odihnește-te pe îndelete. Sănătatea este vulnerabilă, lucru de care ar fi bine să ții cont. Îți folosește din plin adoptarea unei diete de sezon, plimbări ușoare în aer liber și compania celor dragi. Temerile îți sunt accentuate, însă greu poți explica în cuvinte concret ce anume te deranjează.
Pești
Ziua îți aduce alături prieteni mai noi sau mai vechi. Discuțiile îți vor oferi informații deosebite, folositoare atât în plan profesional, cât și în plan personal. Posibil să-ți displacă unele sfaturi sau îndemnuri, dar tu trebuie să adaptezi tot ce afli la situațiile de viață în care te afli deocamdată.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe