Mircea Geoană îl acuză pe Marcel Ciolacu de abuz de putere și-i cere să facă publică sursa informațiilor despre ferma de troli

Mircea Geoană îl acuză pe Marcel Ciolacu de abuz de putere și-i cere să facă publică sursa informațiilor despre ferma de troli

Candidatul independent la Cotroceni Mircea Geoană l-a acuzat, joi, pe premierul Marcel Ciolacu, de abuz de putere şi i-a cerut oficial să facă publică sursa politică a informaţiei privind ferma de troli și adresa aşa-zisei ferme.

„Acuzaţiile grave, lansate de premierul Marcel Ciolacu, la adresa mea şi a campaniei mele, reprezintă o minciună evidentă şi o încercare brutală de a folosi poziţia de prim-ministru pentru a da instrucţiuni instituţiilor statului român într-o acţiune de campanie electorală”, spune Mircea Geoană într-un mesaj video pe Facebook.

Acuzațiile grave, lansate de premierul Marcel Ciolacu, la adresa mea și a campaniei mele, reprezintă o minciună evidentă și o încercare brutală de a folosi poziția de prim-ministru pentru a da instrucțiuni instituțiilor statului român într-o acțiune de campanie electorală.Acest lucru se numește, în termeni simpli, abuz de putere, iar în conformitate cu legea românească se numește abuz în serviciu.Vă adresez, oficial, solicitarea de a face publică sursa politică a informației dumneavoastră, adresa, așa-zisei, ferme de troli, dacă ați instructat oral sau oficial, în scris, instituțiile pe care le-ați menționat, și dacă acest lucru a fost făcut pe baza unor instrucțiuni explicite din partea prim-ministrului sau a lui Marcel Ciolacu, candidatul la Președinția României.34240012

Publicată de Mircea Geoana pe Joi, 31 octombrie 2024

El arată că „acest lucru se numeşte, în termeni simpli, abuz de putere, iar în conformitate cu legea românească se numeşte abuz în serviciu”.

ADVERTISING

„Vă adresez, oficial, solicitarea de a face publică sursa politică a informaţiei dumneavoastră, adresa, aşa-zisei, ferme de troli, dacă aţi instructat oral sau oficial, în scris, instituţiile pe care le-aţi menţionat, şi dacă acest lucru a fost făcut pe baza unor instrucţiuni explicite din partea prim-ministrului sau a lui Marcel Ciolacu, candidatul la Preşedinţia României”, solicită Mircea Geoană.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că într-o clădire rezidenţială există o fermă de troli care l-ar ajuta pe Mircea Geoană în campanie şi că instituţiile statului trebuie să spună dacă activitatea este legală.

ADVERTISING

Joi, el a revenit cu precizări: nu a solicitat informaţii de la servicii şi nu ştie unde este clădirea respectivă, despre care a aflat „din zona politică”.

Şeful AEP, Toni Greblă spune că a luat legătura deja cu alte instituţii implicate în combaterea unor asemenea practici, precum MAI, Autoritatea pentru Digitalizare şi SRI.

De asemenea, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că s-au primit nişte solicitări, din partea unor persoane fizice, care au fost transmise mai departe platformelor Meta şi TikTok, pentru a stabili dacă există astfel de conturi false care să promoveze anumiţi candidaţi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇