Rafael Nadal și Novak Djokovici s-au întâlnit pentru ultima dată în carieră, într-o partidă demonstrativă de gală la Riyadh, la Six Kings Slam, într-un ultim episod al unei rivalități de pomină în tenis.
Cele două legende ale tenisului au jucat finala mică a acestui turneu demonstrativ organizat de șeicii arabi, iar Nole s-a impus în două seturi, scor 6-2, 7-6(5).
Nadal a jucat în Arabia Saudită înainte de ultima sa competiție oficială, Cupa Davis din luna noiembrie, care va avea loc la Malaga, pe teren propriu. La Six Kings Slam, Nole s-a impus fără probleme într-un prim set dominat de sârbul fost lider mondial, scor 6-2. Descătușarea din prima manșă nu s-a mai văzut în partea secundă, acolo unde Rafa și-a mărit vizibil nivelul de joc, ducând manșa într-un tiebreak câștigat la limită de Djokovici, 7-5.
Rafa Nadal și Novak Djokovici s-au întâlnit de 61 de ori, 28 dintre confruntări consemnându-se în finale de turneu. Djokovici încheie acest H2H cu un scor favorabil, 32-29, cu un 15-13 în cadrul marilor finale tot pentru el. În semifinale, „Nole” a fost învins de Jannik Sinner, scor 2-6, 7-6(0), 4-6, iar Nadal a pierdut cu Carlos Alcaraz, scor 3-6, 3-6.
Ultima întâlnire directă într-un turneu oficial între „Rafa” și „Nole” s-a consumat în turul 2 al Jocurilor Olimpice de la Paris. Djokovic a câștigat clar cu 6-1, 6-4.
„Îmi va lipsi totul, probabil. Am jucat aproape 20 de ani și am avut oportunitatea de a juca în cele mai bune locuri din lume. Până la urmă, mi-am îndeplinit visul de a fi un tenismen profesionist și unul de succes”, a spus Nadal, emoționat, la final de partidă.
În finala mare de la Six Kings Slam, Jannik Sinner și-a luat revanșa pentru Beijing și l-a învins pe Carlos Alcaraz în Arabia Saudită, scor 6-7, 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a ținut aproape două ore și jumătate.