Edenred și Kaufland România, împreună cu Fundația United Way, lansează proiectul național de educație alimentară în școli, NutriCOOLtura

Edenred și Kaufland România, împreună cu Fundația United Way, lansează proiectul național de educație alimentară în școli, NutriCOOLtura

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, United Way România alături de Edenred și Kaufland România pornesc motoarele caravanei educaționale NutriCOOLtura pe drumul spre dezvoltarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul elevilor din România. Prin intermediul lecturii, proiectul aduce în cadrul școlilor soluții și materiale gratuite care contribuie la sănătatea și educația copiilor. 

Conform cifrelor prezentate de Institutul Național de Statistică în 2021, din totalul populaţiei României, cu vârste de cel puțin 15 ani, doar 8,4% urmează un regim alimentar corespunzător. În același timp, potrivit Testelor PISA 2023, 42% dintre elevii de 15 ani din România se situează sub nivelul de bază în privința competențelor, aferent nivelului de analfabetism funcțional. 

Din dorința de a impulsiona o schimbare benefică în alegerile alimentare ale elevilor, dar și în gândirea critică, competențele de literație și abilitățile socio-emoționale, Edenred și Kaufland România au creat un parteneriat cu Fundația United Way România, care de 20 de ani desfășoară proiecte de educație pentru copiii din medii defavorizate din România. Caravana educațională NutriCOOLtura va ajunge în mai multe regiuni ale țării, cu scopul de a  oferi acces la educație și resurse de învățare pentru încurajarea și susținerea, într-o manieră prietenoasă și experențială, a alimentației sănătoase în rândul elevilor.

ADVERTISING

NutriCOOLtura sprijină educația copiilor prin mai multe serii de câte șase povestiri ilustrate dedicate pentru patru grupe de vârstă (cls. 0-I, cls. II-III, cls. IV-V și cls. VI-VIII), cu noțiuni de bază descrise într-un limbaj adecvat vârstei, legate de alimentația sănătoasă. Proiectul, care este susținut și de renumitul psiholog Raluca Anton, asigură workshop-uri pentru profesori și, în premieră, un kit național care va fi disponibil online gratuit pe site-ul www.unitedway.ro. Poveștile și materialele dedicate profesorilor și părinților vor putea fi accesate atât pentru formarea de obiceiuri alimentare sănătoase, cât și pentru consolidarea legăturii profesor-elev-părinte în procesul educativ.

„În cadrul Edenred, ne-am angajat de-a lungul anilor să sprijinim alimentația sănătoasă în rândul românilor prin inițierea și dezvoltarea de proiecte și programe inovatoare. Datele din 2022 ale Organizației Mondiale a Sănătății arată un context îngrijorător, care necesită acțiuni constante pentru a fi îmbunătățit. Aproximativ 30% dintre copiii români cu vârste cuprinse între 7-9 ani sunt supraponderali, iar între 15% și 20% dintre ei sunt obezi. Proiectul NutriCOOLtura este esențial în contextul provocărilor actuale, iar prin intermediul acestui parteneriat, ne dorim să furnizăm materialele educaționale necesare, în mod gratuit și să inspirăm elevii să adopte o abordare conștientă și corectă față de alimentație, contribuind astfel la formarea unor obiceiuri sănătoase care să-i însoțească pe parcursul întregii vieți.", a declarat Lelia Mancaș, Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România. 

ADVERTISING

„Noi, la Kaufland, credem că toți copiii au dreptul la o alimentație sănătoasă, de aceea investim anual în programe naționale de educație și conștientizare, cum este NutriCOOLtura, care contribuie la adoptarea unui stil de viață sănătos. Pentru a face totul mai distractiv, caravana NutriCOOLtura va fi însoțită prin țară și de Akademia Kinderland, o școală mobilă pe roți unde copiii învață prin joacă noțiunile de bază despre alimente și cum să se hrănească.”, a adăugat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România. 

„La United Way abordăm problema educației în mod integrat, prin lucrul nu doar cu elevii, ci și cu rețeaua lor de suport – cadrele didactice și părinții. Mai mult, considerăm că școala este mediul în care copiii adună nu doar cunoștințe, ci și deprinderi de viață. În acest context, proiectul NutriCOOLtura, dezvoltat de United Way, prin poveștile despre viață echilibrată, abordează două probleme presante: cea a nutriției deficitare și cea a analfabetismului funcțional. Suntem recunoscători Edenred și Kaufland România pentru susținerea generoasă și prin efortul comun vom duce acest proiect în cât mai multe colțuri ale țării.” – Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

ADVERTISING

Primul popas al caravanei va fi în școlile din zone defavorizate din București- Ilfov, Timiș și Cluj, unde voluntarii Edenred și Kaufland, alături de cadrele didactice, vor desfășura activități interactive cu copiii, pe baza poveștilor special create pentru ei în cadrul proiectului. Caravana NutriCOOLtura va fi însoțită de Akademia Kinderland, școala mobilă care oferă o experiență antrenantă de joc educativ, plin de ghicitori și mistere, în primul escape room pe tema nutriției, dezvoltat de Asociația Plan B. Akademia Kinderland este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și va staționa în parcările magazinelor Kaufland, în intervalul 09:00-13:00, iar accesul este gratuit. 

Programul Akademia Kinderland:

15-17 octombrie – Kaufland Ferentari (Calea Ferentari nr. 62, Sector 5, București);

21-22 octombrie – Kaufland Timișoara Vidrighin (Strada Chimiștilor nr. 5-9, Timișoara);

24-25 octombrie – Kaufland Cluj Mănăștur (Strada Câmpului nr. 9-19, Cluj-Napoca).

Despre Edenred 

Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând peste 60 milioane de utilizatori și peste 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a aproximativ 1 milion de clienți corporativi în 45 de țări.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme de engagement), mobilitate (soluții multy-energy încărcare pentru vehicule electrice, întreținere, taxe de drum și parcare) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de mobilitate prietenoase cu mediul.

Cei 12.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi. 

În 2023, datorită activelor tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfășurat în principal prin aplicații mobile, platforme online și carduri.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40, CAC 40 ESG, CAC Large 60, Euronext 100, Euronext Tech Leaders, FTSE4Good and MSCI Europe.

Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 182 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari - să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 13.000 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.700 de donatori individuali, 41 de donatori majori și peste 100 de companii.