Cercetătorii au anunțat identificarea a încă doi factori de risc pentru demență, totalul acestora ajungând în prezent la 14.
Concret, în urma unui studiu recent publicat de revista The Lancet, pe listă au intrat și pierderea vederii și colesterolul ridicat.
Acești doi factori de risc se alătură unei liste existente de 12, care cuprinde:
- consumul de alcool
- accidentările în zona capului
- poluarea aerului
- educația precară în copilărie
- pierderea auzului (după vârsta de 35-40 ani)
- hipertensiunea arterială
- obezitatea
- fumatul
- depresia
- izolarea socială
- sedentarismul
- diabetul
Studiul, realizat de 27 de experți în domeniul demenței, sugerează că aproximativ 7% din cazurile de demență pot fi legate de nivelul ridicat al colesterolului LDL la mijlocul vieții, în timp ce 2% pot fi asociate cu pierderea vederii netratată la vârste înaintate.
Dar în loc să fie vorba despre o veste proastă, oamenii de știință spun că ar trebui să privim lucrurile din alt unghi și să încercăm să ne micșorăm riscul de boală, pentru că soluții există și ne sunt la îndemână.
Cercetătorii estimează că abordarea tuturor celor 14 factori de risc ar putea preveni sau întârzia până la 45% din cazurile de demență. Ei recomandă, printre altele, ca oamenii să prioritizeze activitatea cognitivă, fizică și socială atât la mijlocul vieții, cât și la bătrânețe.