Simona Halep, proces de 10 milioane de dolari: Cererea făcută în instanță de sportiva noastră

Simona Halep, proces de 10 milioane de dolari: Cererea făcută în instanță de sportiva noastră

Simona Halep are probleme în procesul de 10 milioane de dolari pe care l-a intentat la un tribunal din New York.

Sportiva noastră cere despăgubiri după ce a fost testată pozitiv pentru că a consumat un supliment contaminat produs de firma canadiană Quantum Nutrition. În acest proces, Simona s-a îndreptat și împotriva companiilor din Canada, Quantum Nutrition, RJ, considerate responsabile pentru prepararea și livrarea suplimentului contaminat, conform Gsp.ro.

Simona întâmpină însă probleme în a notifica aceste companii, conform legislației. În acest sens, ea a depus o cerere la începutul lunii octombrie pentru a prelungi cu 180 de zile termenul de notificare a pârâților, care trebuie să ia act pe cale oficială și sub semnătură de primire. Fără ca acest pas să fie îndeplinit, procesul nu poate să înceapă.

ADVERTISING

Problema este că respectivele companii fac tot posibilul pentru a evita să fie notificate pe cale oficială și îi pun astfel bețe în roate Simonei. Spre exemplu, când au luat legătura cu un avocat de la firma Tyson & Mendes și l-au întrebat dacă acesta acceptă notificarea și comunicarea, acesta a dispărut și nu a mai dat niciun răspuns. Iar acest lucru se tot întâmplă, astfel că Simona nu poate începe procesul. Ulterior, a apărut în peisaj alt avocat, care a transmis că nu este autorizat să accepte notificarea.

ADVERTISING

”Având în vedere lipsa evidentă de curtoazie profesională care există de obicei între avocați și poziția adoptată de Schinoussa în contradicție cu principiile eficienței judiciare, avocatul doamnei Halep a decis că este necesar să se adreseze cu promptitudine Curții spre a solicita prelungirea termenului pentru a finaliza notificarea pârâților și pentru ca notificarea pârâtului Schinoussa să fie considerată finalizată”, își justifică apărătorii Simonei cererea către tribunalul newyorkez. Ei își bazează solicitarea pe ”motive întemeiate sau în interesul justiției”, evocând inclusiv riscul pentru ”împlinirea unui termen de prescripție”.

ADVERTISING

De asemenea, Simona a cerut instanței să înceapă totuși procesul, fără să se mai țină cont de aceste piedici evidente deoarece pârâții "sunt efectiv informați cu privire la existența prezentului proces și, prin urmare, cunosc foarte bine natura pretențiilor doamnei Halep împotriva lor. Acest lucru este evident nu numai datorită acoperirii mediatice abundente a subiectului la nivel mondial, (…) dar și pentru că Schinoussa a angajat un avocat special pentru a o reprezenta în prezentul proces și același avocat l-a contactat pe avocatul doamnei Halep în legătură cu prezentul proces”.

Solicitarea Simonei va fi analizată pe data de 10 octombrie.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!