Președintele PE anunță că Diana Șoșoacă a fost penalizată pentru scandalul făcut în luna iulie în plen. Ce sancțiuni a primit

Președintele PE anunță că Diana Șoșoacă a fost penalizată pentru scandalul făcut în luna iulie în plen. Ce sancțiuni a primit

Europarlamentarul Diana Şoşoacă a fost penalizată pentru scandalul făcut în luna iulie în plenul Parlamentului European, anunţul fiind făcut de preşedintele PE Roberta Metsola, conform eurodeputatului PNL Sigfried Mureşan.

”Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, tocmai a anunţat penalizarea Dianei Şoşoacă pentru comportamentul inadecvat din şedinţa plenară din luna iulie, când a perturbat în mod repetat reuniunea Parlamentului”, scrie Siegfried Mureşan pe Facebook.

Penalitatea constă în suspendarea participării la sesiunea plenară a Parlamentului European pentru 7 zile şi suspendarea indemnizaţiei zilnice tot pentru 7 zile.

ADVERTISING

”În Parlamentul European, dacă încalci regulile şi te faci de râs, vei fi întotdeauna sancţionat”, conchide Mureşan.

Europarlamentarul SOS România Diana Şoşoacă a fost escortată, în 18 iulie, afară din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind alegerea Ursulei von der Leyen.

Şoşoacă şi-a pus botniţă și a strigat ”Aţi omorât oameni” şi ”Am fost votată de români”. Aceasta a ridicat o icoană, strigând ”In God we trust!”.

ADVERTISING

La părăsirea sălii, ea a început să strige în limba engleză ”Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români”.

A avut şi celebrul sac negru în care în timpul pandemiei afirma că erau puşi cei decedaţi din cauza COVID-19 şi pe care l-a prezentat şi în plenul Parlamentului de la Bucureşti. Când cineva a încercat să-i ia sacul, ea a refuzat să-l dea, spunând că este proprietatea sa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇