Parlamentul a votat noi membri CNA. Vasile Bănescu a fost propunerea Guvernului. Pe cine au trimis PSD și Iohannis

Parlamentul a votat noi membri CNA. Vasile Bănescu a fost propunerea Guvernului. Pe cine au trimis PSD și Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, noi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului: Vasile Bănescu, din partea Guvernului, Daniela Bârsan, din partea Preşedinţiei, Georgică Severin, Monica Gubernat şi Lucian Dindirică, din partea PSD şi Oana Dincă din partea PNL.

S-au înregistrat următoarele voturi:

  • Daniela Bârsan, propunerea Preşedinţiei, a primit 251 de voturi pentru şi 74 împotrivă
  • Vasile Bănescu, propunerea Guvernului, a primit 287 de voturi pentru şi 38 contra
  • Lucian Dindirică, propunerea PSD, a primit 256 de voturi pentru şi 69 contra
  • Georgică Severin, propunerea PSD, a primit 250 de voturi pentru şi 75 împotrivă
  • Monica Gubernat, din partea PSD, a primit 249 de voturi pentru şi 76 împotrivă
  • Dincă Simona, din partea PNL, a primit 253 de voturi pentru şi 72 împotrivă
  • Boros Orsolya Eva, propunerea UDMR, a primit 254 de voturi pentru şi 71 împotrivă
  • Manciu Narcisa, ca membru supleant, a primit 251 de voturi pentru şi 74 împotrivă.
ADVERTISING

”Birourile Permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesare pentru numirea în funcţiile în care au fost propuşi”, a anunţat secretarul de şedinţă.

Marți dimineață au avut loc audieri în Parlament ale candidaților propuși pentru funcția de membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

Consiliul Național al Audiovizualului (prescurtat CNA) este o autoritate publică autonomă însărcinată cu apărarea interesului public în domeniul audiovizual (radio, televiziune). CNA-ul este subordonat Parlamentului, căruia îi prezintă un raport anual și care numește cei 11 membri ai consiliului pe mandate de câte 6 ani.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇