Operațiunea „Noua ordine” este numele dat de Israel șirului de acțiuni spectaculoase care au dus la decapitarea unui întreg lanț de conducere a organizației teroriste Hezbollah. În ce măsură asta ajută încheierea războiului din Gaza și aducerea acasă a ostaticilor?, e o întrebare pe care și-o pun tot mai puțini, mai ales familiile celor captivi de aproape un an.
În 7 octombrie, s-a prăbușit mitul securității Israelului, spuneau atunci analiști, jurnaliști, profesori și scriitori din Israel. Pentru lumea din afară, s-a prăbușit mitul Mossad, întreținut de o întreagă literatură și cinematografie.
- Exclusiv Mărturie din Israel: Hamas plănuia de ani de zile să treacă granița. Va dura luni sau chiar ani să putem elibera ostaticii
- Exclusiv Nu poți fi slab aici, în Orientul Mijlociu. Dacă ești slab, ei îți vor tăia capul Interviu cu Zeruya Shalev
- Exclusiv Cum s-a ajuns aici, care e cel mai prost scenariu și de ce e de vină Netanyahu. S-a terminat cu Palestina stat independent - Interviu cu un analist din Israel
Or, operațiunea telefoanelor detonate şi apoi eliminarea chirurgicală a liderului Hezbollah sunt totodată și strategii de relegitimare.
Pentru prima dată după 7 octombrie, israelienii s-au simțit uniți și solidari în jurul înfrângerii Hezbollah, arată imaginile de pe plaja din Eilat, cu oameni care se bucură când află că liderul Hezbollah a fost eliminat.
Mai mult, SUA au transmis mesaje ferme de susținere a Israelului în lupta contra terorismului, o luptă care convine mai multor actori regionali.
E și o strategie de mutare a privirii de la Gaza, unde atât civili palestinieni, cât și ostatici israelieni sunt captivi? Fără presiunea pusă de Hezbollah, pe de altă parte, care întreținea zilnic războiul de uzură cu Israel de la 7 octombrie încoace, am putea asista la o operațiune în Gaza, care să salveze ostaticii care mai pot fi salvați.
Am discutat cu profesorul Liviu Rotman, director al Centrului de Studii Israeliene din cadrul SNSPA, principalele aspecte ale acestei operațiuni a Israelului, cauzele și consecințele politice pe care le-ar putea avea o operațiune spectaculoasă și care dă principalele titluri de știri de câteva zile încoace.
1. De ce Hezbollah era o amenințare acută pentru Israel?
În ultimele 10 zile au avut loc acțiuni spectaculoase ale IDF împotriva organizației teroriste Hezbollah. Aceasta pe fondul înrăutățirii situației la granița de nord a Israelului, a creșterii explozive a atacurilor cu rachete ale Hezbollah, atacuri care au înaintat mult, incluzând și Haifa, capitala nordului israelian și principalul port al țării.
Este adevărat că aceste atacuri, în marea lor majoritate, au eșuat, datorită funcționării impecabile a sistemului de apărare.
Dar peste un milion de israelieni trăiesc sub această amenințare, fapt inacceptabil și care ar trebui să alarmeze comunitatea internațională, care este destul de amorfă, motivând ignorarea situației prin lipsa victimelor. Mai mult decât atât, aproape 100.000 de israelieni au fost relocați spre centrul Israelului, din cauza pericolului terorist.
2. Ce efecte are decapitarea Hezbollah?
În același timp, în politica de securitate s-a accentuat linia lichidării unor factori cheie ai acțiunilor teroriste, care firește a slăbit, într-o anumită măsură, capacitatea militară a acesteia.
Personal, cred în efectul limitat în timp al acestui sistem, Hezbollah având pregătite, cu sprijinul Iranului, cadre de comandă numeroase.
În același timp, aceste lichidări au fost folosite și ca pretext pentru atacurile pomenite înainte.
3. De ce acum și ce se întâmplă cu Gaza și ostaticii care încă mai sunt în viață?
Ceea ce este greu de înțeles este momentul ales al acestei escaladări de către guvernul israelian, în condițiile în care războiul din Gaza nu s-a încheiat, nu am asistat la “ înfrângerea deplină” a Hamas, promisă de Netanyahu și, mai ales, nu s-a rezolvat problema ostaticilor.
Au eșuat toate planurile de mediere, în ciuda implicării, într-un mod fără precedent, a Statelor Unite și în special a președintelui Biden.
Cu numai trei săptămâni în urmă, premierul Netanyahu a rostit o lungă cuvântare, în cadrul unei conferințe de presă, în care a subliniat importanţa esențială pentru securitatea Israelului a continuării ofensivei în sudul Fâșiei Gaza, în special pentru a controla coridorul Philadelphia.
Era o justificare, în fond, a respingerii de către Netanyahu a diverselor proiecte de acord, care ar fi putut duce la eliberarea ostaticilor și care prevedeau și o oprire a ostilităților militare.
Și brusc, subiectul Gaza, coridorul Philadelphia dispar din preocupările guvernului israelian și ne ocupăm cu scenarii spectaculoase, care își au o justificare, dar nu în acest moment.
Este o încălcare flagrantă unei teze fundamentale a politicii de securitate a statului Israel, care cere evitarea deschiderii mai multor fronturi în același timp. Iar în prezent IDF se înfruntă, în grade diferite, în nord, în sud, inclusiv în Siria, dar și în Cisordania, unde situația devine din ce în ce mai înfierbântată. Și să nu uităm Yemenul, care a reușit să-și trimită rachetele la Eilat și în zona centrală a Israelului.
Este puțin prea mult! Și aceasta pe fondul nemulțumirii aliaților și, în primul rând, a Statelor Unite, spune profesorul Liviu Rotman.
4. Ce câștigă Benjamin Netanyahu? Alegerile anticipate nu mai sunt pe masă
S-a accentuat mai mult ca oricând izolarea Israelului. Imaginea lui Netanyahu, vorbind la ONU în fața unei săli goale, este poate expresia cea mai elocventă, dar și alarmantă a izolării politice a Israelului.
Continuarea stării de război schimbă agenda politică a Israelului, îndepărtează posibilitatea unor alegeri anticipate, de care se ferește premierul și mai ales îndepărtează nepermis constituirea unei Comisii de stat, independente, de anchetă, care să analizeze cum s-a ajuns la marea tragedie de la 7 octombrie.
În 2006, Netanyahu, fiind în Opoziție, susținea organizarea imediată a unei comisii de anchetă. “Cu cât trece timpul - spunea el și avea dreptate - posibilitatea de a ajunge la adevăr este mai mică. Iar acum….
5. De ce e importantă recredibilizarea forței IDF?
Poate există și o justificare, pe care o înțeleg, dar nu o accept, a nevoii de reabilitare a imaginii IDF, după 7 octombrie 2023, o reabilitare în față propriilor ochi, a societății israeliene și ceea ce nu este lipsit de importanță - în fața adversarilor, o reabilitare ca factor de descurajare.
Succesele militare deosebite sunt într-adevăr semnul că IDF poate reveni la nivelul prin care a intrat în manualele de știință militară din toată lume. Numai că această revenire nu poate fi decât pe fondul unei politici corecte de securitate a guvernului și aceasta nu se petrece acum.
Din aceste motive nu pot fi entuziast în față succeselor din ultima perioadă. S-a promovat formula: “10 zile care au schimbat față Orientului Apropiat” Frumoasă formulă, dar din păcate - ireală.
6. Cât de ferm e sprijinul SUA?
SUA au fost în toată perioada alături de Israel, atât în mesajul politic, cât și în ajutorul militar substanțial. Nici o clipă nu s-a pus în discuție acest sprijin. Să amintesc de implicarea imediată după 7 octombrie, de trimiterea celor două portavioane, despre atacurile americane în Yemen. Dar mai presus de toate eforturile administrației americane de a obține un acord legat de ostatici. Fără doar și poate, Israelul a beneficiat de sprijinul celui mai pro-israelian președinte al SUA.
Sigur că președintele și alți demnitari și-au exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea față de unele decizii luate la Ierusalim, dar presiunile au fost moderate. Secretarul de Stat Blinken a făcut o navetă permanentă în Orientul Mijlociu, încercând să găsească o soluție. Din păcate, premierul israelian era mai receptiv la pretențiile miniștrilor săi extremiști, Ben Gvir și Smotrici, decât la telefoanele de la Casă Albă.
Se pare că Netanyahu a “pariat” pe o victorie a lui Trump și ar aștepta un sprijin în direcția liniei sale politice. Dar până la o eventuală venire a lui Trump în ianuarie, continuă tragedia ostaticilor, ceea ce pare suportabil pentru premierul israelian, dar nu și pentru societatea israeliană.
7. Cum iese Israelul din criza politică?
Sunt dintre cei care au spus și au repetat de-a lungul anilor despre rolul mare pe care îl are media în dinamică politică israeliană. Am fost întotdeauna convins că presa israeliană, prin independența sa față de puterea politică, prin profesionalismul fără egal al ziariștilor, este principalul stâlp al democrației israeliene. În ultimele zile, observ, aș dori mult să mă înșel, o schimbare de ton a presei. Nu ceva spectaculos, dar o anume scădere a spiritului critic, în paralel cu o anume creștere a spiritului belicos.
De câteva zile, din nou acele 10 zile atât de pomenite, nu au mai fost prezenți, doi dintre cei mai critici, dar și mai buni, comentatori politici: veteranul Abramovici și mai tânărul Gai Peled! Poate este o coincidență, sper mult să mă înșel! Suntem într-un moment greu pentru Israel. Ne rămâne speranța în puterea societății civile pentru întoarcerea la drumul schițat de Teodor Herzl.