Într-un moment tensionat, Israelul primește un nou ajutor din SUA, de 8,7 miliarde de dolari

Într-un moment tensionat, Israelul primește un nou ajutor din SUA, de 8,7 miliarde de dolari

Ministerul israelian al Apărării a obţinut un nou pachet de ajutor militar american, în valoare de 8,7 miliarde de dolari, „în sprijinul efortului militar în curs al Israelului”.

Decizia vine în plină escaladare a conflictului cu gruparea libaneză Hezbollah şi în război în Gaza, dar și într-un moment în care Israelul sfidează, ignorând toate cererile internaționale de încetare a focului.

Negocierile dintre Israel şi Statele Unite au avut loc la Washington şi constau în deblocarea a 3,5 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de materiale şi echipamente de război şi a 5,2 miliarde de dolari destinaţi ameliorării sistemelor de apărare antiaeriană israeliene, în special sistemele antirachetă Iron Dome şi David's Sling, precum şi pentru un „sistem laser de ultimă generaţie", potrivit unui comunicat al ministerului, citat de AFP.

ADVERTISING

Israelul lucrează de câţiva ani la un sistem antirachetă cu laser care i-ar putea oferi un avantaj considerabil faţă de arsenalul de rachete de care dispune Hezbollah pe flancul său nordic, notează Agerpres.

Anunţarea acestei noi finanţări de la cel mai mare donator de ajutor militar pentru Israel survine în aceeaşi zi în care preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut la tribuna ONU comunităţii internaţionale să înceteze „trimiterea de arme către Israel", considerând „întreaga lume responsabilă pentru ceea ce suferă (poporul palestinian) în Gaza şi Cisiordania".

ADVERTISING

Israelul vrea să meargă până la capăt

De asemenea, Israelul a promis joi să lupte împotriva Hezbollah în Liban „până la victorie”, respingând un apel internaţional pentru o încetare a focului timp de 21 de zile, un răgaz care a fost cerut de marile puteri pentru a permite diplomaţiei evitarea unui război mai amplu.

„Nu va exista nicio încetare a focului în nord”, a declarat ministrul de externe, Israel Katz, într-o postare pe X.

ADVERTISING

„Vom continua să luptăm împotriva organizaţiei teroriste Hezbollah cu toată puterea noastră până la victorie şi întoarcerea în siguranţă a locuitorilor din nord la casele lor”, a afirmat Katz, potrivit News.ro.

La rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu, care se îndreaptă spre New York pentru a se adresa ONU, nu a dat încă un răspuns oficial la propunerea de armistiţiu, potrivit biroului său, dar în schimb a dat instrucţiuni armatei să continue lupta.

Susţinătorii liniei dure din guvernul său declaraseră anterior că Israelul ar trebui să respingă orice armistiţiu şi să continue să lovească Hezbollah până când capitulează.

Comentariile ministrului său de externe, notează Reuters, au spulberat speranţele pentru o soluţionare rapidă a impasului. Liderii mondiali s-au arătat îngrijoraţi cu privire la escaladarea rapidă a conflictului, care se desfăşoară în paralel cu războiul Israelului din Gaza.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇