Două femei au fost înșelate cu 325.000 de euro de indivizi care s-au dat drept Brad Pitt

Două femei au fost înșelate cu 325.000 de euro de indivizi care s-au dat drept Brad Pitt

Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se Brad Pitt pe Internet.

Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină destinată fanilor actorului şi le-au făcut să creadă că „au o relaţie sentimentală cu el”, a anunţat Guardia Civil din Spania.

Prezentându-se drept Brad Pitt, membrii bandei le-ar fi încurajat apoi pe femei să investească în diverse proiecte care nu existau, relatează The Guardian.

Una dintre femei, din regiunea sudică Andaluzia, a fost înşelată cu 175.000 de euro, în timp ce cealaltă, din nordul Ţării Bascilor, a pierdut 150 000 de euro.

ADVERTISING

„Infractorii cibernetici, pentru a agăţa victimele, le-au studiat pe reţelele sociale şi le-au făcut un profil psihologic, descoperind astfel că ambele femei erau două persoane vulnerabile, lipsite de afecţiune şi aflate într-o stare de depresie”, a declarat poliţia.

„De asemenea, au folosit platforme de mesagerie instantanee pentru a schimba mesaje şi e-mailuri cu cele două femei până când au ajuns într-un punct în care au crezut că discută prin WhatsApp cu însuşi Brad Pitt, care le-a promis o relaţie romantică şi un viitor împreună”, a precizat sursa citată.

Poliţia a arestat cinci persoane în Andaluzia, inclusiv presupuşii lideri ai grupării.

Anchetatorii au percheziţionat cinci locuinţe în cadrul operaţiunii, confiscând mai multe telefoane mobile, carduri bancare, două calculatoare şi un jurnal „în care erau notate frazele folosite de escroci pentru a-şi înşela victimele”.

Poliţiştii au reuşit să recupereze doar 85.000 de euro din cei luaţi de la cele două femei.

ADVERTISING

Anul trecut, o româncă de 62 de ani stabilită în Spania a afirmat că a depus plângere la poliţie după ce şi-a dat seama că a fost înşelată cu peste 1.000 de euro de un fals Brad Pitt.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇