Tablouri false scoase la licitație în Capitală

Tablouri false scoase la licitație în Capitală

Poliţiştii din Bucureşti au făcut percheziţii la două case de licitaţie din Bucureşti, care ar fi scos la vânzare tablouri semnate de Alma Redlinger, unde însă semnătura nu este originală.

”În fapt, în perioada 11 aprilie 2023 – prezent, la două case de licitaţii ar fi fost scoase la vânzare un tablou şi un lot format din două lucrări, tablouri care, în fapt, nu au fost pictate de către un pictor celebru, dar care ar purta semnătura falsificată a artistului respectiv, pentru a crea apartenenţa de autenticitate”, a transmis Poliţia Capitalei.

ADVERTISING

Poliţiştii au ridicat mai multe documente, printre care şi cele care ar fi stat la baza primirii lucrărilor.

”Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de realizarea, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii sau în scop comercial, promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunţurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals”, a mai transmis sursa citată.

ADVERTISING

Surse judiciare au precizat că cele două case de licitaţii aveau lucrări de Alma Redlinger, dar se presupune că sunt false, întrucât nu ar fi originală acea semnătură.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇