Un zid s-a prăbușit peste mașini, într-o parcare din București

Un zid s-a prăbușit peste mașini, într-o parcare din București

Un zid s-a surpat, luni, într-o parcare din Sectorul 3, Bucureşti, şi a avariat opt autoturisme.

”La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 16:00, am fost sesizaţi cu privire la faptul că, în parcarea situată la intersecţia Str. Ticuşi – Aleea Ilioara, un zid dezafectat, cu lungimea de aproximativ 20 – 25 m şi înălţimea de 3 m, s-a surpat şi a avariat 8 autovehicule parcate”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în urma acestui eveniment, au rezultat exclusiv pagube materiale, nu şi victime.

ADVERTISING

”Pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Accidente Uşoare”, a mai transmis sursa citată de News.ro.

„În strada Ticuși a căzut un gard de cărămidă pe o lungime de 15 metri, iar în urma acestui eveniment au fost avariate 9 autoturisme staționate într-o parcare privată. Zona a fost balizată și au fost informate autoritățile cu atribuții în domeniu, în speță Poliția Locala și ADP Sector 3. Nu au fost persoane rănite”, a declarat şi Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București, pentru Gândul.

ADVERTISING

Conacul Cantacuzino Dudeşti-Cioplea a aparţinut unei familii înstărite. Moştenitorii au vândut clădirea, iar în timp aceasta s-a degradat. O plasă proteja maşinile din apropiere de bucăţile de tencuială care cădeau de pe gard. Primăria Sectorului 3 spune că de-a lungul vremii a făcut mai multe sesizări la Primăria Capitalei prin care semnala că monumentul este un real pericol, transmite Observator News.

Menţionăm că acest incident a avut loc înainte de cutremurul de 5,4 grade care a zguduit şi Capitala.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇