Plouă puternic la București. Cât și unde mai este cod galben de averse torențiale

Plouă puternic la București. Cât și unde mai este cod galben de averse torențiale

Se simte că a venit toamna. Deja plouă puternic la Bucureşti miercuri dimineaţă, iar codul galben de averse torenţiale e valabil până la ora 23 în 20 de judeţe şi Capitala.

Este în vigoare şi o informare meteo de ploi abundente, până joi, la 10 dimineaţa.

Pe parcursul zilei de miercuri (11 septembrie) temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea aria ploilor se va restrânge către estul și nord-estul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10...20 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

ADVERTISING

Codul galben anunţă instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și nord-estul Olteniei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.

image-12
Foto: ANM

Prognoza pentru Bucureşti

La Bucureşti se răcoreşte. Cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu averse (în general 15…20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

ADVERTISING

Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇