Parchetul European investighează un proiect cu fonduri europene în Câmpulung. Lasconi: Așa l-au șicanat și pe Dan Barna

Parchetul European investighează un proiect cu fonduri europene în Câmpulung. Lasconi: Așa l-au șicanat și pe Dan Barna

Parchetul European, condus de Codruța Kovesi, anchetează mai multe firme private din Câmpulung, care ar fi obținut fraudulos fonduri europene. Presa locală susține că ar fi vorba de un proiect coordonat de primăria condusă de Elena Lasconi. După apariția informațiilor, Elena Lasconi a reacționat, spunând că până în acest moment, nu știe de nicio investigație și nu i s-au cerut informații legate de proiectul coordonat de primărie. Deocamdată, ancheta Parchetului European vizează fapte, nu persoane.

Potrivit unui comunicat al Parchetului European, firmele cercetate ar fi obținut fondurile europene utilizând documente false sau inexacte.

ADVERTISING

„La data de 27 martie 2024, Parchetul European (EPPO) de pe lângă Tribunalul București a primit o sesizare din partea unei persoane private care ridica suspiciuni cu privire la săvârșirea de către societăți private, în anul 2023, a infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea sau deținerea pe nedrept de fonduri sau bunuri din bugetul Uniunii Europene.

După verificarea atentă a elementelor cuprinse în raport, la 2 aprilie 2024, EPPO a luat decizia de a deschide o anchetă. În acest stadiu, ancheta se referă la fapte („in rem”).

ADVERTISING

Nu vor fi făcute publice alte detalii în acest stadiu. Ori de câte ori vom putea spune altceva despre această investigație, vom face acest lucru în mod proactiv”, a transmis Parchetul European.

Inițial, informația a apărut în presa locală, unde se vorbește despre o valoare a fondurilor europene implicate de peste 500.000 de euro. În proiect ar fi implicate Spitalul Municipal, un liceu și Direcția de Asistență Socială din Cîmpulung și două firme private.

La scurt timp după apariția informațiilor privind ancheta Parchetului European, Elena Lasconi, candidata la președinție a USR, a reacționat într-o postare pe Facebook.

Disperare mare pe la PSD de s-au apucat să arunce prin presă informații că un proiect cu fonduri europene de la Primărie...

Publicată de Elena Lasconi pe Vineri, 6 septembrie 2024

„Disperare mare pe la PSD de s-au apucat să arunce prin presă informații că un proiect cu fonduri europene de la Primărie ar fi verificat de Parchetul European.

ADVERTISING

Întotdeauna am dat dovadă de transparență!

Ne-am asigurat că proiectele s-au derulat și implementat conform cererilor de finanțare, iar în calitate de lider de parteneriat ne-am îndeplinit obligațiile care ne reveneau. Cât despre parteneri, prin acordul de parteneriat aceștia și-au asumat propriile activități, de a căror desfășurare ar fi trebuit să se asigure.

Suntem gata să prezentăm toate informațiile ce țin de proiect, dacă va fi cazul. Până la acest moment, nu au fost solicitate informații referitoare la acest proiect și nici nu am fost sesizată cu privire la existența vreunei cercetări.

Nu am nimic de ascuns! Am avut două-trei controale pe zi de la toate instituțiile din România. Nu s-a găsit nimic în neregulă. Să verifice și cele europene, răspund la orice întrebare!

Realitatea este că am adus în Câmpulung fonduri europene cât bugetul orașului pe 40 de ani, comunitatea aceasta se dezvoltă. Și îmi doresc ca acest model de succes de la nivel local să-l transform în proiect național.”, spune Elena Lasconi.

Ea face o legătură și cu Dan Barna, fostul lider al USR, spunând că și el a fost șicanat la fel.

„Pe Dan Barna, acum cinci ani, l-au șicanat la fel. I-au inventat un dosar cu fonduri europene, s-a dovedit că au fost acuzații fabricate. Adevărul a ieșit în cele din urmă la iveală. Târziu, dar a răzbit! Nu mă las intimidată de toate aceste mișcări ale unor politicieni vechi, care simt disperarea că România își dorește un alt drum.

Noi să fim sănătoși, că mizeriile PSD-PNL vor tot curge! Nu am făcut nimic greșit, nu mă opresc din drumul meu!”, spune Lasconi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇