Mărturia femeii care a fost drogată de soț și violată de zeci de bărbați: M-au privit ca pe o păpușă de cârpă, ca pe un sac de gunoi

Mărturia femeii care a fost drogată de soț și violată de zeci de bărbați: M-au privit ca pe o păpușă de cârpă, ca pe un sac de gunoi

Caz revoltător în Franța. Timp de zece ani, o femeie a fost drogată de soțul ei și violată de peste 80 de bărbați pe care acesta îi chema în casa lor.

Gisèle Pélicot, 72 de ani, a spus că poliția i-a salvat viața atunci când a percheziționat computerul soțului ei, Dominique Pélicot, în noiembrie 2020.

Percheziția a avut loc după ce un agent de securitate l-a surprins filmând sub fustele femeilor într-un supermarket din apropierea casei lor, într-un sat din sudul Franței, relatează The Guardian.

Poliția a spus că a găsit un fișier care conținea 20.000 de fotografii și clipuri cu soția sa fiind violată de aproape 100 de ori.

ADVERTISING

Fiind drogată, femeia nu știa nimic din ceea ce i s-a întâmplat. Povestind momentul din noiembrie 2020, când poliția i-a arătat pentru prima dată imaginile cu abuzurile la care a fost supusă, Gisèle Pélicot a declarat instanței: „Lumea mea s-a prăbușit. Pentru mine totul se destramă. Tot ce am construit în 50 de ani.”

Ea a spus că abia s-a recunoscut în imagini.

„Am fost sacrificată pe altarul viciului. M-au privit ca pe o păpușă de cârpă, ca pe un sac de gunoi”, a declarat femeia în instanță, precizând că violul nu este un cuvânt suficient de puternic pentru ceea ce i s-a întâmplat, ci tortura.

Gisèle Pélicot a spus unui complet de cinci judecători că și-a găsit curajul să vizioneze filmările abia în luna mai a acestui an. „Sincer, acestea sunt scene de groază pentru mine”.

ADVERTISING

Inițiat, femeia a dorit să i se respecte anonimatul, dar ulterior a renunțat pentru ca procesul să se desfășoare public, cu sprijinul celor trei copii adulți ai săi. Va depune mărturie „pentru toate femeile” care au fost agresate în timp ce erau drogate și pentru a se asigura că „nicio femeie nu va mai trece prin așa ceva”.

Soțul ei a răspuns săptămâna aceasta „da” în instanță când a fost întrebat dacă este vinovat. Avocatul său a precizat că, după arestare, bărbatul „s-a declarat mereu vinovat”.

Cum era drogată

Între anii 2011 și 2020, Dominique Pélicot a zdrobit somnifere și medicamente anti-anxietate și le-a pus în mâncarea sau vinul soției.

ADVERTISING

Apoi, a chemat bărbați să o violeze și să o abuzeze sexual, contactându-i printr-un chat online. 50 de bărbați sunt judecați pentru că ar fi participat la viol și abuz.

Gisèle Pélicot a povestit instanței că ea și soțul ei s-au căsătorit când aveau 21 de ani, au trei copii și șapte nepoți și erau foarte apropiați. „Nu eram bogați, dar eram fericiți. Chiar și prietenii noștri au spus că suntem cuplul ideal”.

Ea a declarat instanței că, fără să știe că este drogată în mod repetat noaptea, începuse să aibă dificultăți în a-și aminti lucruri și a se concentra. Femeia a slăbit foarte mult și la un moment dat a avut dificultăți în a-și controla un braț.

Îngrijorată că ar putea avea un început de Alzheimer, ea a discutat cu soțul ei. Bărbatul a susținut-o și și-a făcut programare la un specialist, care a stabilit că nu este Alzheimer.

Întrebată de judecător dacă a avut probleme ginecologice, Gisèle Pélicot a declarat că testele medicale din timpul anchetei poliției au arătat că a fost infectată cu mai multe boli cu transmitere sexuală.

Femeia a descris și cum a trebuit să le explice totul copiilor ei, spunând că țipătul fiicei ei „a fost gravat în memoria mea”.

A plecat din casă cu două valize, „tot ce mi-a rămas din 50 de ani de viață împreună”. „Nu mai am o identitate. Nu știu dacă mă voi putea reface vreodată”.

Gisèle Pélicot, care a fost susținută în instanță de copiii ei, a fost lăudată de avocați pentru puterea și calmul de la proces. Ea a spus că părea puternică, dar nu știe cum a rezistat corpul ei abuzului, iar acum procesului.

Printre cei 50 de bărbați judecați împreună cu soțul ei se numără un consilier local, un jurnalist, un fost ofițer de poliție, un gardian al închisorii, un soldat, un pompier, dintre care mulți locuiau în jurul orașului Mazan, un oraș de aproximativ 6.000 de locuitori. Bărbații aveau vârste cuprinse între 26 și 73 de ani la momentul arestării lor.

Câțiva dintre acuzați au negat acuzațiile, spunând poliției că nu știau că Gisèle Pélicot nu este conștientă.

Gisele Pélicot a recunoscut doar pe unul dintre presupușii ei violatori, un bărbat care venise să discute despre ciclism cu soțul ei. „L-am văzut din când în când. Nu m-am gândit niciodată că venea să mă violeze”.

Procesul este de așteptat să dureze patru luni. Dominique Pélicot, 71 de ani, și ceilalți 50 de inculpați riscă 20 de ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați de viol calificat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇