Simona Halep l-a sunat pe președintele WTA - ce i-a transmis

Simona Halep l-a sunat pe președintele WTA - ce i-a transmis

Simona Halep a decis să-i sune pe președintele WTA, Steve Simon, și pe Stacey Allaster, directoarea turneului de la US Open, pentru a le explica decizia de a sări peste ultimul turneu de Grand Slam din acest an.

Sportiva noastră le-a spus acestora că decizia de a absenta de la New York a fost luată deoarece nu dorește să respecte măsurile stricte de securitate impuse de organizatori.

Totuși, dacă acestea vor fi eliminate, Simona ia în calcul posibilitatea de a juca la US Open.

"Mi-am spus gândurile atât lui Stacey Allaster, dar și lui Steve Simon. Le-am explicat circumstanțele deciziei mele. Vreau să specific că decizia mea nu este definitivă. Dar, așa cum stau lucrurile astăzi, nu plănuiesc să joc la US Open", a spus Simona Halep pentru ESPN.

ADVERTISING

Conform regulilor stabilite de organizatori, jucătorii vor fi obligați să ajungă la turneu cu 2 săptămâni înainte și să stea în carantină. Apoi, pe toată durata turneului, ei nu vor avea voie să iasă din hotel. În plus, sportivii nu vor mai putea veni cu staff-uri numeroase, ci doar cu o persoană.

US Open 2020 este programat între 31 august și 13 septembrie, iar organizatorii au anunțat că nu vor permite accesul spectatorilor în tribune.

Simona Halep nu este însă singura jucătoare îngrijorată, întrucât și Petra Kvitova și Ashleigh Barty au anunțat că iau în calcul să nu participe la US Open.

ADVERTISING

Vezi și cum a răspuns președinitele WTA după ce mai multe sportive au spus că nu vor să participe la US Open.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!