Pilonul 2 de pensii private se încăpățânează să rămână pe plus în pofida pandemiei

claudiu.vuta

analist economic

Claudiu Vuță

La începutul pandemiei de coronavirus, care a adus cu sine scăderi semnificative pe toate piețele financiare, presa informa cu titluri care mai de care mai stridente în legătură cu „pierderile suferite de Pilonul 2 de pensii”.

Panica de pe piețe si lockdown-ul global, care a forțat peste jumătate din populația planetei să stea sau să lucreze de acasă, n-a lăsat nicio națiune și niciun sector neatinse, astfel că și Pilonul 2 de pensii private din România a avut de suferit.

Acea „pierdere” era evident una temporară, scăderea cotațiilor bursiere cu circa 25% în doar câteva zile în România și pe principalele piețe europene provocând o depreciere a valorii activelor administrate de Pilonul 2. După cum a arătat la acea vreme chiar asociația profesională din domeniu (APAPR), deprecierea medie înregistrată de fondurile de Pilon 2, pe primele 3 luni ale anului 2020, fiind de -6,7%. Sursa: APAPR

ADVERTISING

Agitația creată de titlurile menționate pornea de la o premisă falsă, în sensul că performanțele unui fond de pensii nu ar trebui analizate într-un orizont de timp foarte scurt (un trimestru sau mai precis cele câteva zile în care piețele au reacționat emoțional la instituirea lockdown-ului) sau cel puțin nu ar trebui trase concluzii prea dure la cald în urma unor astfel de evenimente.

Timpul s-a scurs de atunci, piețele și-au revenit după șocul inițial al crizei coronavirus și, chiar dacă acum situația epidemiologică globală sau în România nu este deloc roz, economia și cotațiile financiare se încăpătânează să recupereze.

Practic, după un prim trimestru cu -6,7%, fondurile de Pilon 2 au reușit un randament mediu cumulat de circa 9% pe următoarele două trimestre, ajungând la o performanță medie de aproximativ 2% după primele 9 luni din 2020 (randamentele fondurilor sunt între 1% si 2,5%, toate fondurile fiind pe plus de la începutul anului).

Comparativ cu acum un an (septembrie 2020 / septembrie 2019), situația stă și mai bine, cu o performanță medie de circa 3% (în linie cu inflația de 2,5% pe aceeaşi perioadă), randamentele individuale ale fondurilor oscilând de la 2,3% la 4% pe ultimele 12 luni. Calculele au fost realizate folosind datele publicate de ASF.

Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât indicii bursieri – Pilonul 2 deține o cincime din banii investiți la BVB – sunt încă pe minus atât pe primele 9 luni, cât și în ultimele 12 luni (septembrie 2020 / septembrie 2019).

Practic, în pofida primului val al pandemiei și a venirii valului doi, în pofida scăderilor piețelor financiare care încă persistă, a lockdown-ului și intregului haos global care a urmat, Pilonul 2 a reușit anul acesta performanța uimitoare nu numai de a nu pierde banii virați de stat în conturile a 7,5 milioane de români, ba chiar a conservat în termeni reali valoarea acestor contribuții, într-un an negru pentru economia globală.

Trăim din păcate într-o epocă în care știrile negative prevalează iar evenimentele pozitive nu reușesc să stea în calea unor titluri apocaliptice.

În prezent, valoarea cumulată a activelor gestionate de către fondurile de pensii a ajuns la aproape 70 de miliarde de lei (14,5 miliarde EUR), banii fiind plasați în titluri de stat, alte obligațiuni, depozite bancare și acțiuni, adică aducându-și contribuţia la recuperarea economică de care avem cu toții nevoie.

Închei spunând să nu uităm modul aproape miraculos în care Pilonul 2 a rezistat în fața asaltului dat prin OUG 114/2018, care a cauzat obținerea unui randament de doar 1% în 2018. Apoi, după abrogarea prevederilor acesteia, a urmat de o creștere de 11,8% în anul imediat următor, cea mai bună performanță din ultimii 9 ani.

Ce este cel mai important: administratorii acestor fonduri și-au dovedit soliditatea și au rămas în piață, rezultatul obținut pe primele 9 luni din 2020 fiind unul foarte bun, având în vedere condițiile economice prezente.

Articol publicat și pe Project-e.ro

Claudiu Vuță este analist economic, membru al AAFBR (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România). În prezent, urmează cursurile programului de excelență „Politici economice și ale pieței muncii” din cadrul Konrad Adenauer Stiftung. Claudiu publică articole economice pe teme globale, dar și locale, prezentând analize de profil în presa centrală de specialitate, Pentru activitatea jurnalistică din domeniul economic i-a fost decernat, la începutul lunii martie 2020, premiul CFA Society Romania Media Award.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇