Cecenul care l-a decapitat pe profesorul francez beneficia de statutul de refugiat

Cecenul care l-a decapitat pe profesorul francez beneficia de statutul de refugiat

Tânărul rus de origine cecenă care a îngrozit din nou Franța, după ce, vineri, l-a decapitat pe un profesor de istorie, în apropiere de Paris, se afla legal în Franţa şi beneficia de statutul de refugiat, a explicat sâmbătă procurorul naţional antiterorist Jean-François Ricard.

Ucigașul, născut în 2002 la Moscova, ”era titularul unui permis de şedere emis la 4 martie şi valabil până în martie 2030 (…). De naţionalitate rusă şi origine cecenă, el beneficia de statutul de refugiat”, a declarat Jean-François Ricard într-o conferinţă de presă.

”El era necunoscut serviciilor de informaţii”, a adăugat Ricard, care a precizat încă că autorul era cunoscut de poliţie pentru fapte de drept comun, fără a fi condamnat vreodată.

Tânărul locuia la Evreux, într-un alt departament; procurorul Jean-François Ricard nu a precizat dacă asasinul frecventase la un moment dat colegiul Bois d’Aulne, din Conflans-Sainte-Honorine, unde preda profesorul Samuel Paty (47 de ani), care i-a căzut victimă.

Printre altele, Ricard a confirmat că nouă persoane se află în arest, printre care tatăl unei eleve, care avusese un diferend cu profesorul în legătură cu caricaturile profetului Mohamed pe care le arătase în clasă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇