Ce spune Kylian Mbappe după ce a debutat cu gol pentru Real Madrid, în Supercupa Europei

Ce spune Kylian Mbappe după ce a debutat cu gol pentru Real Madrid, în Supercupa Europei

Starul francez Kylian Mbappe s-a declarat ”foarte fericit” după debutul său cu gol la Real Madrid, în Supercupa Europei la fotbal, câştigată de echipa spaniolă cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei italiene Atalanta Bergamo, miercuri seară la Varşovia.

„Este extraordinar să începi cu un titlu, când toată lumea ştie ce înseamnă pentru mine doar să joc pentru acest club. Este incredibil, atmosfera a fost magică. Cine spune Real Madrid, spune trofee. Trebuie să câştigi aici, aşa că este foarte important ca la primul meci să câştigi un titlu. Pentru un jucător ca mine este important să fiu decisiv imediat, aşa că sunt foarte fericit, chiar dacă sunt mereu lucruri de îmbunătăţit şi sunt conştient de asta”, a declarat Mbappe pentru Canal Plus la finalul jocului.

ADVERTISING

"A fost o seară grozavă, aşteptam de mult acest moment. Să joci cu acest tricou, cu această emblemă, pentru aceşti suporteri, este un cadou pentru mine", a explicat el pentru postul spaniol Movistar.

"Suntem la Real Madrid, nu avem limită, dacă pot înscrie 50 de goluri, atunci 50 o să înscriu, dar cel mai important este să câştigăm şi să ne perfecţionăm ca echipă, pentru că vom câştiga ca echipă", a adăugat atacantul francez când a fost întrebat dacă îşi propune să marcheze 50 de goluri în acest sezon.

ADVERTISING

Real Madrid, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a cucerit pentru a şasea oară în istoria sa Supercupa Europei, un record, graţie victoriei obţinute în partida cu Atalanta, câştigătoarea ultimei ediţii a competiţiei Europa League.

După o primă repriză echilibrată, în care italienii au fost mai periculoşi, Real a tranşat soarta meciului în partea secundă, graţie golurilor marcate de Federico Valverde (59) şi Kylian Mbappe (68).

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!