Ultimele săptămâni au deschis un front agresiv de dezinformare și manipulare, pe care Rusia a încercat să-l infuzeze cu aceleași metode construite sovietic: pe scurt, nu minți până la capăt, trunchiază adevărul și împrăștie-i bucățile în teorii alternative, polarizante.
Această metodă în esență simplistă a fost pusă în scenă imediat după asasinarea lui Boris Nemțov.
Imediat după ce acesta a fost împușcat de șase ori, pe un pod din apropierea Kremlinului, fabrica de troli a lui Evgheni Prigojin a primit comanda de a vărsa în spațiul public cât mai multe scenarii alternative privind presupușii asasini, astfel încât totul să fie posibil și nimic adevărat fără îndoială, după expresia lui Peter Pomeranțev.
Au fost cecenii cei care l-au asasinat. Servicii secrete străine. Au fost etnicii ruși din Ucraina, furioși că Nemțov a criticat vehement anexarea Crimeii.
Primiseră doar un set de cuvinte cheie și indicații simple. Niciunul dintre cei care scriau la foc automat aceste ipoteze contradictorii nu știa exact ce i se întâmplase lui Boris Nemțov. Nici măcar nu avuseseră timp să citească știrile.
Scopul era să obții o cât mai mare confuzie, în așa fel încât oamenii să pună la îndoială tot ceea ce li se prezintă ca adevăr. Altfel spus, dacă adevărul nu este unul singur, orice este posibil.
În esență, așa arată un fake news ieșit din deja vestitele ferme de troli, nume împrumutat din literatura și cinematografia fantasy, unde trolii sunt creaturi care fac cât mai multă mizerie și cât mai mult zgomot.
- Cartea jurnalistului de origine ucraineană se numește This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality (Faber & Faber, 2019).
Scopul scenariilor alternative nu este acela de a le da oamenilor toate informațiile cu putință, astfel încât ei să aleagă în deplină cunoștință de cauză, ci de a îi scufunda pe oameni în atâtea bucăți de informații care schimbă cu totul contextul, încât să creezi insecuritate și polarizare.
Vindecătoarea Cantadora și diabolizarea Occidentului
Ludmila Savciuk era jurnalist, când s-a infiltrat într-o fermă de troli din Sankt Petersburg. A primit de câteva ori mai mult decât salariul pe care îl câștiga în presă și la intrarea în clădire a fost întâmpinată de un cunoscut editorialist, nu de vreun agent din FSB. Se lucra după un program drastic controlat, până și pauzele de fumat erau prevăzute.
I s-a alocat proiectul Cantadora, o vindecătoare mistică, expertă în astrologie, parapsihologie și cristale și care dădea sfaturi pe un blog creat anume. Erau vizate femeile casnice, în general mame, neinteresate în mod obișnuit de teme politice.
Predefinite erau doar listele cu cuvinte și teme cheie de folosit – Uniunea Europeană este vasalul SUA, Ucraina este condusă de fasciști – suntem în 2015, după invadarea Crimeii. Ce trebuia să facă Ludmila era să creeze povești de viață, neutre politic, care să inducă temele primite.
De pildă, a creat o poveste în care a visat-o pe sora ei din Germania, înconjurată de șerpi. Interpretarea dată de Cantadora era că șerpii reprezentau SUA și ce înseamnă prezența americană în UE.
Alți colegi de-ai Ludmilei, trolii de rang inferior, trebuiau să posteze comentarii și să stârnească zgomotul.
Când Ludmila a ajuns seara acasă, a putut auzi de la familie și apoi de la prieteni scenariile create în ferma de troli.
După ce a scris despre ferma de troli, Ludmila Savciuk a fost hărțuită și compromisă permanent. A încercat să facă terapie, dar a putut auzi de la terapeuți că ea se face vinovată de trădare: minciuna, scrie Peter Pomeranțev, pătrunsese în subconștientul Rusiei.
Cromozomii de la Paris
Au fost de notorietate campaniile de dezinformare instrumentate de Rusia în Occident, imixtiunea în procesele electorale din SUA, Italia, în Brexit.
Era puțin probabil ca Rusia să nu încerce să destabilizeze Uniunea Europeană și prin intoxicarea spațiului public cu teorii tot mai grotești privind Jocurile Olimpice de la Paris. Politic, era marele spectacol al lui Emmanuel Macron, a cărui strategie este de a reda Franței rolul de mare lider european. Punerea în scenă a deschiderii JO a fost maximală, aducând în prim-plan simboluri istorice și culturale ale Franței, în stil de cabaret.
Din toată această punere în scenă, în care zeflemeaua, auto-ironia și prea-multul au fost jucate artistic, un element a fost decupat și a devenit povestea-cheie care, decupată convenabil, a putut servi tezei preferate a Rusiei din mai toate epocile: decadența Occidentului.
Nu putem spune că decupajul a fost făcut în laboratoarele de fake-news ale Rusiei și e puțin probabil să fie așa: pe piața occidentală, Rusia mai degrabă alimentează deja faliile existente. Astfel, cazul sportivei algeriene de la box care și-a învins cu un singur pumn adversara din Italia a devenit marea narațiune a războiului identitaro-cultural din Occident.
Și aici au fost teoriile alternative care au apărut imediat în social-media, cu predilecție. E transgender, e pur şi simplu bărbat, are cromozomi XY, e hiperandrogenică. Adevărul, acela că nu există nicio dovadă medicală reală care să arate că sportiva nu ar fi pur și simplu o femeie, nu a mai contat din clipa imediat următoare scenariilor alternative. Sigur că poate fi și femeie, dar teza aceasta e la fel de bună ca aceea că e bărbat – nimic nu e mai adevărat decât altceva și totul e posibil.
O narațiune simplistă și simplificatoare, care a fost alimentată grosier, astfel încât a reușit să pună în circulație fricile, anxietățile și puterea grupului, ca răspuns la acestea:
- Coruperea identitară a Europei – astfel, cazul algeriencei a fost din capul locului etichetat ideologic, ca unul woke, o etichetă care a înlocuit mai vechea etichetă de sexo-marxist și pe cea de progresist.
- Minoritățile dictatoriale – o narațiune uzată deja politic, a se vedea cazul Trump în SUA.
- Cetatea asediată – în numele identității Europei, toți cei care nu tolerau ca o sportivă cu trăsături fizice masculine să concureze, în pofida acordului dat de specialiști, au fost excluși din cetate și plasați în ideologia ostilă.
- Definirea prin apartenență la grupul dominant, care își fabrică propriul adevăr și devine indiferent la orice contra-argument. Odată creată narațiunea grupului dominant care apără identitatea autentică a Europei, niciun contra-argument nu mai este auzit. Cele două bucăți devin astfel incomunicabile.
Erdogan în apărarea creștinilor
Erdogan, Putin (Zaharova), Viktor Orban, Igor Dodon sunt cei care au făcut cor comun și au denunțat atacul asupra valorilor creștine.
E narațiunea contra UE veche, sovietică, cea a decadenței Occidentului, remarcabilă a devenit de ceva vreme coordonarea băieților răi. Vor să scoată profit și apasă pedala ofensei aduse creștinilor, odată ce tema și contrafacerea au polarizat, nu pentru a apăra creștinătatea, ci pentru a întreține sentimentul de pericol existențial, de cetate asediată, de amenințare din interior, în vreme ce soldații lui Putin măcelăresc în continuare în Ucraina.
Literatura de specialitate arată că cum se face punere în scenă a unui fake news, care nu e o minciună, ci un adevăr decupat și reutilizat într-un context de manipulare, care, cu cât mai grotesc, cu atât va produce mai mult zgomot și va coagula mai mulți adepți.
Interpretările radicale, tranșante îi fac pe oameni să creadă că ce se joacă este relevanța și dreptatea lor. Dialogul, argumentele, câștigul de a dezbate, care nu-ți cere și nici nu-ți garantează că ai dreptate nu dau satisfacție.
Acesta a fost cazul momentului despre care însuși regizorul spune clar că a fost unul despre o sărbătoare cu zeul grec Dionysos, dar pe care cei care se definesc ca apărătorii valorilor creștine și tradiționale au resemantizat-o într-un atac la adresa creștinismului.
Narațiunea a fost imediat preluată și alimentată de politicienii autocrați și iliberali: Viktor Orban, Vladimir Putin prin purtătoarea de cuvânt și, aparent paradoxal, Erdogan, care a denunțat pericolul în care se află creștinii (sic!), din cauza progresismului afișat la Paris.
Profitul pentru aceștia a fost cel clasic: Occidentul e măcinat din interior, adevărații dușmani sunt cei de tipul lui Macron, nu agresorii externi, cum este Putin.
Ce treabă are Putin cu woke sau/și cu conservatorii radicali?
Regimul lui Vladimir Putin colaborează în mod deschis și sub acoperire cu partidele de extremă dreapta din Europa de mulți ani, spune istoricul Oliver Jens Schmitt, în cel mai recent interviu acordat spotmedia.ro. Acest lucru este, de asemenea, planificat la nivel central la Moscova și face parte dintr-o strategie cuprinzătoare de destabilizare a Europei.
“Putin a fost extraordinar de abil în a alimenta războiul cultural, adică politica de gen, woke-ismul, pe care mulți oameni din Europa îl resping și pe care elitele verzi și de stânga-liberale l-au ridicat la rang de test decisiv pentru apartenența la Europa.
Drepturile minorităților sunt foarte importante pentru Europa, dar politicile de gen ale multor guverne de stânga i-au oferit, de asemenea, lui Putin muniție pentru propaganda sa, care prezintă Rusia ca pe un refugiu pentru familia creștină - ceea ce are prea puțin de-a face cu realitatea rusă”.
Abilitatea regimului de la Kremlin a fost să investească în ambele fronturi, astfel încât să poate adânci și specula falia. Pe de o parte, a alimentat până la grotesc așa-zise teze woke, creând astfel percepția unui pericol iminent și, pe de altă parte, a avut o relație veche și controlată cu diverse platforme de extremă dreapta, gata să intre în arenă și să înlăture răul așa-zis progresist.