Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul reginei Maria din Mamaia

Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul reginei Maria din Mamaia

Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul reginei Maria din Mamaia și spune că are deja finanțarea pentru restaurarea acestuia.

”În luna martie a acestui an, la inițiativa Ministerului Culturii, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru proiectul „Temelii culturale”, care vizează salvarea unor monumente istorice și construirea de clădiri cu destinație culturală, cuprinzând și fonduri pentru restaurarea și amenajarea Palatului reginei Maria!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Culturii Raluca Turcan.

ADVERTISING

Ea a precizat că, în prezent, este în plină desfășurare analiza tehnică a celor 14 obiective de interes european și național cuprinse în Memorandum, iar pentru obținerea finanțării este obligatorie clarificarea situației juridice complexe aferentă dreptului de proprietate asupra Palatului reginei Maria din Mamaia.

”Ministerul Culturii a identificat deja soluțiile legale pentru clarificarea situației juridice! Suntem în discuții continue cu autoritățile locale și Mamaia SA pentru a le implementa rapid și în cel mai eficient mod.

ADVERTISING

Un prim pas a fost deja făcut de Primăria Constanța, prin inițierea proiectului de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempțiune de către Municipiul Constanța pentru cumpărarea imobilului teren aferent Palatului”, a subliniat Raluca Turcan.

Ministrul Culturii a făcut apel la Ministerul Economiei să fie sprijinită în acest demers.

”Am toată încrederea că Mamaia SA va depune oferta de vânzare a imobilului clădire cât de curând, astfel încât să ne putem exercita dreptul de preempțiune, iar acest monument deosebit, Palatul reginei Maria, să intre în proprietatea Ministerului Culturii și să fie salvat!

ADVERTISING

Fac apel la Ministerul Economiei ca, prin intermediul companiei din subordinea acestuia, Mamaia SA, să ne sprijine în acest demers! Avem deja finanțarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni!”, a mai afirmat Raluca Turcan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇