Mesajul recurent transmis de longevivul premier israelian Benjamin Netanyahu de-a lungul turbulentei sale cariere politice a fost că el este singurul în măsură să asigure securitatea statului și a cetățenilor săi, că doar el este adevăratul Mr. Security.
La zece luni de la devastatorul atac asupra Israelului înfăptuit de gruparea teroristă Hamas în 7 octombrie 2023, care a expus vulnerabilitățile de securitate ale statului, un lucru este cert: diferențele de viziune și acțiune dintre Netanyahu și guvernul său, pe de o parte, și liderii IDF, Shin Bet și Mossad sunt, în acest punct, imposibil de reconciliat – fapt dovedit și de demisia generalilor în rezervă Benny Gantz și Gadi Eisenkot din cabinetul de război al lui Netayahu la începutul lunii iunie, ceea ce a dus la destrămarea acestuia.
În acest moment, Israelul este un stat profund divizat între suporterii lui Netanyahu, atât din rândul bazei votanților Likud, cât și ai extremei drepte religioase, partenerii săi de guvernare, și toți cei care îi cer demisia pentru modul în care a încercat să erodeze fundamentele democratice ale statutului prin reformele justiției, pe care le-a promovat de-a lungul celui mai recent mandat de premier, precum și pentru gestionarea dezastruoasă a conflictului din Gaza.
Conflictul dintre comunitatea de securitate israeliană și Netanyahu are o istorie lungă, datând din 1999, când o coaliție formată din foști generali ai IDF a fost factorul principal care explică de ce liderul Likud a pierdut alegerile parlamentare din acel an în favoarea lui Ehud Barak, el însuși un fost general.
Pentru veteranii de rang înalt ai establishment-ului de securitate din Israel, scandalurile de corupție ale lui Netanyahu sunt dovada ceea ce ei văd ca înclinația lui de a-și pune interesele personale și politice mai presus de cele naționale.
Aceștia îl consideră ca un gafeur în serie, motivat mai mult de efortul său de a rămâne la putere decât de asigurarea intereselor pe termen lung ale Israelului.
ASTĂZI PE SPOT:
Dincolo de dimensiunea personală, relațiile civilo-militare deosebit de tensionate din epoca Netanyahu atestă diferențe serioase de viziune politică între comunitatea de securitate – care cuprinde atât oficiali de rang înalt activi, cât și cei pensionați – și dreapta religioasă din Israel.
Rezolvarea conflictului - o prioritate națională absolută
Miezul dezacordurilor are de-a face cu abordarea Israelului față de problema palestiniană și viitorul Cisiordaniei. Comunitatea militară și de informații israeliene consideră de multă vreme rezolvarea conflictului ca o condiție sine qua non pentru supraviețuirea pe termen lung a Israelului ca stat evreu și democratic.
O majoritate clară a veteranilor de rang înalt ai instituțiilor de securitate din Israel susțin soluția cu două state – sau o variantă a acestei soluții – considerând rezolvarea conflictului drept o prioritate națională absolută.
Diferențele majore de viziune dintre Netanyahu și comunitatea israeliană de securitate au, în viziunea mea, trei explicații majore:
- i) statutul aproape mitic al IDF ca o forță armată invincibilă a intrat într-o fază de declin începând cu Războiul de Yom Kippur din 1973;
- ii) lipsa de popularitate accentuată a stângii israeliene, mai ales după eșecul răsunător al summit-ului de la Camp David din anul 2000, care a pus practic capăt Procesului Oslo, început sub auspicii atât de optimiste în 1993, și violența celei de a doua intifada au consfințit, în ochii publicului din Israel, un adevăr pe care Netanyahu l-a promovat aproape axiomatic de când se află în fruntea guvernului, anume că Israelul nu (mai) are un partener palestinian credibil cu care să poată negocia;
- iii) ascensiunea naționalismului populist în Israel.
Ca și în multe alte țări din întreaga lume, diviziunile sociale și furia la adresa elitei, în special de la mijlocul anilor 2010 în cazul Israelului, au condus la o creștere a atacurilor din partea multor politicieni de dreapta asupra instituțiilor cheie ale statului.
În calitate de prim-ministru, Netanyahu a profitat de această stare de spirit anti-elite, intensificându-și retorica de dezbinare, care se folosește de temerile (adesea legitime) ale cetățenilor.
El a promovat o legislație iliberală care vizează sistemul de justiție și grupurile minoritare, în timp ce și-a etichetat criticii drept elitiști de stânga care amenință securitatea Israelului.
Citeşte integral analiza scrisă de Raluca Moldovan „A house divided”: Ce urmează pentru Israel și Netanyahu? pe CentrulPolitic.ro