MApN acuză o campanie de dezinformare pe rețele: Statul român ar pregăti, pe ascuns, reintroducerea armatei obligatorii

MApN acuză o campanie de dezinformare pe rețele: Statul român ar pregăti, pe ascuns, reintroducerea armatei obligatorii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

MApN atrage atenția asupra unei campanii de dezinformare pe rețelele de socializare, prin care statul român este acuzat că “face pregătiri, pe ascuns, pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu”.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis miercuri, recent, în spaţiul online a fost reluată o temă falsă, care pretinde că o adresă trimisă de Serviciul Asistenţă Medicală şi Programe de Sănătate al DSP Bucureşti către medicii de familie din Capitală ar fi „dovada” atragerii României în războiul ilegal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Într-un limbaj alarmist, postarea în discuţie, care a fost redistribuită semnificativ în diferite platforme social media, acreditează ideea că MApN şi autorităţile statului român fac în ascuns pregătiri pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu sau pentru mobilizarea rezerviştilor militari, care să fie trimişi să lupte în Ucraina. Aceste aşa-zise ‘dovezi’ nu au nicio legătură cu realitatea„, se precizează în comunicat.

Adresa din facsimil reprezintă o procedură de rutină.

ADVERTISING

Direcţiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale şi judeţene în fiecare an, până la data de 1 noiembrie, tabele cu bărbaţii între 18 şi 35 ani, care au afecţiuni medicale incompatibile cu serviciul militar, menţionează MApN.

"Justificarea nevoii de transmitere a acestor situaţii statistice poate fi uşor înţeleasă: Executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007", arată sursa citată.

Ministerul Apărării precizează că a comunicat "în repetate rânduri" că nu a luat în calcul, în niciun moment, revenirea la serviciul militar obligatoriu, ci are în vedere exclusiv soluţii de recrutare a rezerviştilor pe bază de voluntariat.

Revenirea la serviciul militar obligatoriu şi, în consecinţă, la desfăşurarea proceselor de recrutare pentru cetăţenii încorporabili se face în condiţiile aceleiaşi legi, care prevede că: "pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii".

"Drept urmare, procesul de recrutare-încorporare a cetăţenilor care îndeplinesc condiţiile legale pentru a putea fi încorporaţi va avea loc doar în situaţia în care în România va fi decretată una dintre cele trei stări prevăzute de lege, respectiv starea de război, starea de mobilizare sau starea de asediu", subliniază MApN.

Acest proces este pregătit însă, ca în multe alte ţări, din timp de pace. Detaliile cu privire la activităţile pe care autorităţile competente din România sunt obligate să le desfăşoare pe timp de pace pot fi consultate în textul Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Capitolul III, Evidenţa militară (art. 40-53).

Articolul 47 stabileşte: "Direcţiile sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc şi transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care au fost înregistraţi cu afecţiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar".

ADVERTISING

Pe baza acestor date, cetăţenii respectivi vor fi scoşi din evidenţa persoanelor cu obligaţii militare şi, în situaţia în care s-ar impune reluarea serviciului militar obligatoriu, în condiţiile prezentate mai sus, aceştia nu vor mai face din oficiu obiectul recrutării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇