Chiar încep să semene soții cu trecerea timpului? Un nou studiu arată cum stau lucrurile

Chiar încep să semene soții cu trecerea timpului? Un nou studiu arată cum stau lucrurile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ideea că oamenii aflați în relații de durată încep să semene tot mai mult unul cu altul pe măsură ce trec anii e văzută în prezent ca o axiomă. E prezentă de zeci de ani și are la bază un studiu realizat în anii ’80. Dar chiar așa să stea lucrurile?

O cercetare recentă arată că nu prea. Deși s-a pornit la drum cu ideea că, probabil, așa stau lucrurile, iar autorii studiului doreau să găsească dovezi în plus în acest sens, tehnologia fiind în prezent mult mai înaintată decât în 1987, când a fost realizat experimentul, realitatea s-a arătat diferită, relatează Science Alert.

ADVERTISING

Studiul de acum peste 30 de ani a ajuns la concluzia că partenerii care stau în cuplu peste 25 de ani încep să aibă trăsături asemănătoare. Se motiva acest lucru prin faptul că fiecare dintre cei doi ajunge să imite mimica celuilalt, dat fiind atât de mult timp petrecut împreună.

Rezultatul: musculatura feței se modifică permanent, ceea ce schimbă și fizionomia.

Numai că, așa după cum punctează oamenii de știință de la Universitatea Stanford, studiul a fost realizat doar pe 12 cupluri - toate căsătorite, partenerii fiind heterosexuali. Nu a fost niciodată repetat.

ADVERTISING

S-a bazat pe fotografii realizate la nuntă (sau în preajma acesteia) și pe altele făcute 25 de ani mai târziu. Cercetarea realizată acum a implicat 517 cupluri căsătorite și au fost analizate mult mai multe imagini, atât de la începutul relației, cât și la 20, chiar 69 de ani mai târziu.

Citește și În ce fel afectează pornografia satisfacția într-o relație

Nu doar oamenii au fost cei care le-au comparat, ci și inteligența artificială, respectiv un algoritm de recunoaștere, VGGFace2, care s-a dovedit a fi superior omului când vine vorba despre recunoașterea similarității faciale.

ADVERTISING

Numai că nu s-au descoperit niciun fel de asemănări între soți, din punct de vedere fizic, odată cu trecerea anilor. Ce s-a descoperit e însă faptul că oamenii tind să-și aleagă, pentru o relație pe termen lung, așa cum e mariajul, un partener cu trăsături similare până la un anumit punct, după cum se arată în Scientific Reports.

Vezi și Când e somnul de mai bună calitate - când dormi singur sau cu partenerul de viață? (Studiu)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇