Omul de afaceri Cezar Verziu a fost reținut, miercuri, pentru că ar fi cerut mită 70.000 de euro pentru a convinge persoane din conducerea Autorității Aeronautice Civile Române să emită rapid un aviz necesar edificării unui proiect imobiliar în București.
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a unui inculpat, persoană fizică, pentru trafic de influență în formă continuată.
Conform ordonanței procurorilor, în iunie 2023, omul de afaceri ar fi pretins de la un alt om de afaceri 33.500 euro (1.000 euro/metru de înălțime, începând de la înălțimea de 46 m, având în vedere că solicitarea omului de afaceri era pentru construirea unui imobil cu înălțimea de 79,50 m), pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor persoane din conducerea Autorității Aeronautice Civile Române (AACR).
Ulterior, pretențiile acestuia ar fi crescut, astfel că, în perioada 1 - 3 iulie 2024, acesta ar fi pretins de la aceeași persoană suma de 70.000 de euro, bani pe care i-a şi primit în data de 3 iulie 2024, ocazie cu care a fost prins în flagrant.
Surse din cadrul anchetatorilor declară că este vorba despre omul de afaceri Cezar Verziu, co-fondator Fabrica de Sandwichuri.
Joi, aceasta urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În 2020, Verziu a apărut ca om de afaceri de succes, în Ziarul Financiar, care scria. „Compania înfiinţată în 2012 de Cezar Verziu şi Alex Stan, cu afaceri în 2019 de 1,6 milioane de euro, produce şi distribuie către mai multe lanţuri de retail, benzinării şi magazine de cartier aproximativ 200.000 de sandwichuri lunar. Fabrica se află în Bucureşti şi se întinde pe o suprafaţa de 1.200 mp”.