Procesul aderării Georgiei la UE, oprit ”de facto”

Procesul aderării Georgiei la UE, oprit ”de facto”

Procesul aderării Georgiei la Uniunea Europeană (UE) a fost oprit ”de facto” prin adoptarea de către Tbilisi a unei legi controversate de inspiraţie rusă cu privire la ”influenţa străină”, considerată contrară valorilor europene, au anunţat liderii celor 27 reuniţi într-un summit la Bruxelles.

Şefii de stat şi de guverne ai UE ”le cer autorităţilor georgiene să-şi clarifice intenţiile care pun în pericol drumul (Georgiei) către UE, conducând de facto la oprirea procesului de aderare” la Uniune, se arată în concluziile summit-ului.

ADVERTISING

Autorităţile georgiene au promulgat, la începutul lui iunie, un text privind ”influenţa străină” - inspirat dintr-o lege represivă rusească - care a provocat manifestaţii uriaşe la Tbilisi timp de săptămâni şi critici dure ale unor ţări din Occident, relatează AFP.

Joi, Parlamentul georgian a adoptat în prima lectură un proiect de lege care interzice ”propaganda LGBT” - foarte asemănător unei legislaţii folosite în Rusia în reprimarea minorităţilor sexuale.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, avertiza, la începutul acestei săptămâni, că uşa UE ar putea fi închisă Georgiei, în cazul în care nu-şi schimbă politica.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇